Poliţiştii IPJ Mureş au identificat o persoană bănuită de comiterea unui tentative de omor
În fapt, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic cu sprijinul poliţiştilor de la Secția de Poliție Rurală Ungheni, au identificat un tânăr, de 22 de ani, domiciliat în satul Tirimia, care ar fi comis o tentativă de omor, la data de 1 ianuarie.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că la data de 1 ianuarie, în jurul orei 05:00, pe fondul unui conflict spontan survenit între tânărul, de 22 de ani și fiul victimei, autorul faptei s-ar fi deplasat la domiciliul victimei iar în momentul în care aceasta din urmă i-a deschis ușa, i-a aplicat o lovitură cu muchia toporului în cap, fapt care i-a produs multiple traumatisme craniene.
Tânărul, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta este prezentat astăzi Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Nelly Suciu