PPI cu Radu Florea-De bine ce ne merge
De bine ce ne merge…
“Furnalul alimentar al românului”- acolo-i baiul modern la noi. Bine zicea profesorul și îndrumătorul spiritual Vasile Andru- la “Bucuria de a fi”, rubrica Emanuelei Aranyos din matinal, înainte de 9 dimineața. Dumnealui, umblat prin lume mai ales pe la est, a aflat că prin Extremul Orient, unde oamenii mai trași la față sunt și mai lonegvivi. Mai puțin e mai sănătos. Noi românii, se pare, că mâncăm prea mult, cu cel puțin 30% în plus.
În India, China sau Coreea, bolul de orez face minuni, numai la noi carnea de lîngă el…?! Cei care o dau pe pește sau insecte la proțap și scoici cu tăiței, nu prea au burta căzută peste brăcinar. La români, furia de a ne îndopa vine din foametea ceaușismului, a cozilor de la Alimentara de tristă amintire pentru adidași, carcase și pui de Gostat. Înainte de decembrie 1989 am întâlnit și români fericiți, dar nu mulți: erau cei care se îndopau cu salam de Sibiu de la magazinul partidului sau cărora Dacia neagră de partid, le ducea acasă porcul gata tranșat de Moș Gerilă. Că în comunism, Moșul Crăciun era mai mereu în delegație. Obsesia noastră pentru masa plină, și burta la fel, combinată cu sedentarismul de popcorn la televizor se traduce astăzi prin cea mai ridicată rată a infarcturilor din UE, zice OMS pentru România.
De bine ce ne merge, peste 20% dintre noi sunt obezi, adică grași peste măsură, chiar bolnav de grași. Bifați stresul pe care-l luăm la pachet, fără să stăm o clipă și să gândim că putem alege să nu ne mai stresăm; pur și simplu. Stresul de la job sau din lipsa lui- că dacă-l ai, de-aia te stresezi ca să îl păstrezi, dacă nu de ce nu îl ai, stresul locului de parcare sau al condusului bară la bară, mâncatul pe fugă sau o dată în zi pe viteza fast-food, aditivii din alimente și gazele din sucuri, nervii de lângă tomberonul devalizat de boschetari și de la rahatul de câine de pe trotuar, de la poluare, fițele nevestei și capra vecinului, supărările inutile pe cei din jur și niciodată pe tine însuți, frustrările și de aceea… gratulările de genul, “măcar atât să îmi pot permite”: să îmi umplu burta la refuz, “furnalul alimentar”.De ce să rabd de foame, n-au răbdat destul ai mei în comunism și bunicii la război?! Și atunci devalizăm rafturile de mall ca să facem mațul gros. Am cu ce, măi…am cu ce, vorba cântecului cu cine are noroc are…
Numai că nu e prea cu noroc să fii veșnic îmbuibat și supărat pe lume. Ai neșansa să dai colțul înainte de termen. Știu, se zice că și așa ghemul vieții e de Dumnezeu dar, tot El, drăguțul, ne dă dar nu ne bagă și-n traistă! Trebuie să mișcăm și noi ceva. Nu doar să ni se facă să ni se dea, să stăm cu ciocul în sus ca puiul de pelican.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea
