PPI cu Radu Florea-FMI-ul ei de viață…
FMI-ul ei de viață…
Plec și eu o săptămână cu dor de normalitate prin lume și, când mă întorc, obsedanta burtieră de știri din România nu are altă treabă decât cu presupusa idilă a fostului președinte cu a lui pupilă, acum și din pagini de carte dezvăluite marelui public avid de tabloid news, din viața senzațională a celor care ne-au condus, acum și din memoriile fostei consiliere a lui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu. Precum o infuzie de sânge proaspăt în trupul bolnav de leucemie al pacientului, informația despre posibila viață picantă de dincolo de ușile închise ale fostei administrații prezidențiale la pachet cu fosta blondă de la Cotroceni, e suficientă ca să nu mai vedem neîmplinirile momentului.
Dar ne trezește iarăși din visare și uitare,el, FMIul. Starea investițiilor în patrie de sub 1% din totalul banilor împrumutați de la fond, a marilor proiecte de autostrăzi blocate pe hârtie, perspectiva populistă a taxelor reduse la toate într-o săptămână și ce va veni după aceea, cea a unui buget pe execedent financiar pentru că nu se lucrează. Peste toate acestea, fondul survoleză realitatea românească și apoi pleacă, după ce constată că suntem la fel ca de 25 de ani de zile încoace. Batem palma și semnăm cum vor ei și dup-aia facem cum știm noi.
Ca și cum nu ne ajung durerile sistemului ticăloșit din interior, aflu de tragedia femeii care s-a aruncat în gol săpătmîna trecută de la etajul opt de pe un bloc din capitală, după ce salvatorii s-au chinuit vreo 30 de ore ca să îi schimbe decizia. Uite salteaua nu e salteaua, asta e o chestie românească ca și cu barca gonflabilă dezumflată de la Siutghiol sau triangulația de triunghiul Bermudelor în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Putem cârcoti cât vrem că ne pricepem la toate, dar mai cu seamă după ce tragediile se întâmplă. Un lucru e cert: cu mintea deranjată a omului înfrânt de durere nu te poți pune și să ieși invingător. De aceea medicul nu poate face mare lucru dacă pacientul nu vrea asta. Așa e și cu România. Continuă să fie bolnavă înăuntru și să se prefacă că e cooperantă în afară.
Acum îmi pare că și FMI-ul s-a săturat de noi. În septembire expiră acordul de împrumut care încă e pe rol. Aceeași întrebare persistă ca la fiecare vizită: ce nevoie mai avem de banii lor dacă am ajuns pe execedent? Răspunde guvernatorul BNR: păi, ca să descurajeze speculanții. Un împrumut mare- de 20 mld de dolari pe care înțeleg că tocmai l-am dat înapoi- este descurajant pentru atacuri speculative și păstrează echilibrul în piața de capital, zice Mugur Isărescu, citat de gândul.info. OK, pot înțelege un argument de specialist. Dar dacă ne împrumutăm doar ca să ne protejăm atunci ce facem cu banii noștri?
Întreb și eu, că nu dau cu parul…
comentariu de Radu Florea
