Precipitaţii, ninsori şi vânt puternic în ţară
Până la ora 23:00 rămâne în vigoare informarea ANM în sudul şi sud-estul ţării de precipitaţii, va ploua abundent, iar în vest, nord, centru şi la munte continuă să ninge şi să bată vântul cu putere.
La munte rafalele pot depăşi la noapte 60 de km pe oră.
În funcţie de evoluţia vremii, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizările dacă va fi cazul.
Deocamdată, în judeţele Constanţa şi Tulcea este cod galben local de ceaţă până la ora 18,00 şi din această cauză au fost suspendate temporar manevrele în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, transmite Centrul Infotrafic. Tot cu cod galben, dar de viscol sunt atenţionate până la ora 20:00, zonele de munte din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Vântul poate atinge viteze de 65 de km pe oră, chiar mai mult pe creste.