Predicţii pentru Gala Premiilor Oscar

Eforturile artişilor din faţa şi din spatele camerelor de filmat vor fi răsplătite la noapte, în Statele Unite, la Los Angeles, unde va avea loc Gala Premiilor Oscar.

Pentru cea de-a 91-a ediţie a prestigiosului eveniment specialiştii au făcut deja predicţii.

Potrivit Hollywood Reporter, care are şi un algoritm matematic în baza căruia calculează posibilităţile de câştig, cele mai mari şanse să plece cu un Oscar le are filmul alb-negru „Roma”. Cel mai bun regizor ar fi, evident, Alfonso Cuaron.

Rami Malek pare că este favorit pentru Cel mai bun actor, pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”. Algoritmul celor de la Hollywood Reporter arată puţin peste 74%. Cea mai bună actriţă ar fi Glenn Close, din „The Wife”.

Publicaţia Variety are însă previziuni diferite pentru una dintre cele mai importante categorii, Oscarul pentru Cel mai bun film va merge la drama „Green Book”.

Se pare că drama alb-negru „Roma”, a lui Alfonso Cuaron, i-a convins şi pe cei care pariază. Cei mai mulţi dintre ei şi-au pus banii pe acest film, iar dacă vor avea dreptate şi pelicula va primi cel mai important trofeul al Galei Oscar 2019 va deveni primul film într-o limbă străină care reuşeşte o asemenea victorie.

În afară de „Roma”, în prima linie sunt şi „The Favourite” şi Bohemian Rhapsody”, filmul care spune povestea legendarei trupe Queen şi a lui Freddie Mercury.

Alături de Rami Malek, cele mai mari şanse în cursa pentru Cel mai bun actor le au Christian Bale pentru rolul „Vice” şi Bradley Cooper pentru rolul „A Star is Born”. În ceea ce priveşte Oscarul pentru regie, marii rivali ai regizorului mexican Cuaron sunt, în ordine, Spike Lee, care semnează „BlacKkKlansman”, şi Pawel Pawlikowski, pentru „Cold War”.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri