Prima Şcoală Profesională în Industria Hotelieră şi Gastronomică în sistem dual, la Braşov

Reprezentanţii principalilor operatori din industria hotelieră şi gastronomică s-au reunit la Braşov pentru a pune la punct detaliile privind înfiinţarea a trei clase profesionale în domeniul turism-alimentaţie publică, la Colegiul Maria Baiulescu din Braşov.
Aceste clase, urmează să funcţioneze în sistem dual, după model german, având în vedere succesul înregistrat de Şcoala Profesională Germană Kronstadt. În acest an şcolar se doreşte înfiinţarea a trei clase profesionale, una pentru calificarea în meseria de bucătar, alta pentru calificarea în meseria de ospătar, iar a treia pentru calificarea în meseria de cameristă. Cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar care va începe în toamnă vor fi supuse analizei Consiliului de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov, apoi aprobării Consiliului de Administraţie al IŞJ după care documentaţia va fi transmisă Ministerului Educaţiei spre aprobare. Potrivit reglementărilor în vigoare, o clasă profesională trebuie să aibă minim 20 de elevi şi maxim 30.

Dorin Dușa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Pasionați de muzică și limba engleză, pr...

Parteneri