Primarii din Tg.Mureș și Sf.Gheorghe despre bugetul de stat pe 2019

Asociația Municipiilor din România (AMR) a convocat pentru astăzi o ședință la care au fost invitați premierul Viorica Dăncilă și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici. Primarii sunt nemulțumiți că nu au fost consultați la alaborarea bugetului de stat pe 2019.
Primarului Municipiului Târgu-Mureș, dr. Dorin Florea, care a făcut parte mai mulți ani din conducerea Asociației Municipiilor din România, crede că cele mai importante aspecte care trebuie discutate sunt descentralizarea și problemele de infrastructură:

Cel mai grav lucru care afectează orice administrație este lipsa oricărui dialog vis-a-vis de descentralizare. Deci, noi cărăm în spate România și cel puțin un sfert din comunele patriei n-au nici un fel de eficiență și pur și simplu se cheltuiesc banii anapoda numai din dorința de a avea numărul de primari pe care ni-i dorim. Și la orașe, la fel. Păi, am făcut municipii cu duiumul. Apoi, mai este o incoerență totală în ceea ce înseamnă proiectul de investiții în infrastructură. Mai departe: este această ură în România și o conducere inimaginabilă. Este un blocaj instituțional enorm de mare și toată România este în control. Numai asta aud, de luptă împotriva… Deci, este absurd și nu se poate crea nimic într-un astfel de mediu.

Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, membru al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, a declarat pentru Radio Tg.Mures că cea mai acută problemă este cea a cotelor de impozit:

Cea mai mare problemă a primarilor, în acest moment, este că nu știm cota din impozitul pe venit care va reveni localităților. Noi, practic, am solicitat 60% să rămână la localități iar restul de 40% să se împartă de către consiliile județene. Și o altă problemă care cred că este mult mai importantă e ce soluții găsim pentru ca acele decalaje extraordinar de mari care există între localități, să fie rezolvate.

Reprezentanții Asociației Municipiilor susțin că există anumite informații neoficiale potrivit cărora, în proiectul de buget pe anul acesta, cota din venit pentru bugetul local este cu 10-15% mai mică față de cea solicitată.
De asemenea, în loc 20% alocați pentru echilibrarea bugetelor locale sunt prevăzuți cu 10-15% mai mulți bani.
Anul trecut, primăriile au primit de la bugetul de stat cu 18% mai puțini bani decât s-a solicitat și fără ca sumele să mai poată fi recuperate pe parcurs.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

BEC a dispus reluarea operațiunilor de d...

Stan Lucian | Citeste articolul

Biroul Electoral Central a dispus reluar...

Parteneri