Primarii municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, vor contesta amenzile aplicate de Prefectură

Amenzile au fost aplicate pentru nearborarea drapelului României , alături de cel al Ungariei, cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a menţionat că atât el, cât şi omologul său au primit câte două amenzi contravenţionale a câte 5.000 de lei fiecare, pe 14, respectiv pe 15 martie, iar primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor a menţionat că au la dispoziţie 15 zile pentru a le contesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care este şi liderul organizaţiei UDMR Covasna a punctat faptul că potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, „minoritățile etnice – constituite în organizații, uniuni sau asociații la nivel național – pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii” şi a concluzionat că „nu există bază legală pentru amenzile date de prefect”.
Acesta a ţinut să sublinieze că steagurile, fanioanele, cocardele şi panglicile în culorile roşu-alb-verde care au împodobit judeţul Covasna cu prilejul zilei de 15 martie sunt simboluri ale maghiarilor de pretutindeni şi nu însemnele oficiale ale statului maghiar.
Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu a precizat că, potrivit legii, drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale. Prefectul a mai adăugat că autorităţile locale nu sunt organizaţii reprezentative ale minorităţilor naţionale.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu VLAD AMARIEI

Mai mult noros

Vânt: 1 m/s

Mai mult noros -2°C

Vânt: 1 m/s

1°C

Top 30 RTM

  • 1. AMI – Tramvai,

  • 2. DELIA – Sa-mi canti,

  • 3. RITA ORA – New look,

  • 4. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 5. VUNK – Deja vu,

  • 6. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 7. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 8. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 9. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 10. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 11. MIKA – Dear jealousy,

  • 12. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 13. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 14. IRINA RIMES – In palme,

  • 15. PINK – Walk me home,

  • 16. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 17. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 18. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 19. MORANDI – Professional liar,

  • 20. MAROON 5 – Memories,

  • 21. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 22. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 23. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 24. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 25. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 26. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 27. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 28. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 29. DUA LIPA – Physical,

  • 30. INNA – Bebe,

Sugereazã piesã
= 4.8735RON-0.0003
  • usd 0.5217 1 0.0024

  • chf 4.5081 1 0.0039

  • aud 3.0148 1 0.0021

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}