Primarul democrat-liberal al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată
Decizia Curţii de Apel Cluj a fost luată după miezul nopţii şi a fost confirmată de avocatul Gheorghiţă Mateuţ, care a anunţat că va face recurs.
Edilul clujean este acuzat de DNA că ar fi primit mită 94.000 de euro din partea mai multor oameni de afaceri, printre care şi denunţătorul Aspazia Droniuc, pentru a atribui o serie de contracte plătite de Primărie.
Sorin Apostu este suspendat din PDL unde este şef al filialei municipale.
Rador