Probe orale cu note sau deloc şi bacalaureat diferenţiat – sunt opţiunile liceenilor mureşeni
În ultima săptămână de şcoală, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare chestionare referitoare la examenul de Bacalaureat de anul viitor.
Oficialii din Minister vor să afle dacă liceenii îşi doresc Bacalaureat diferenţiat din 2013, adică mai repede decât prevede Legea Educaţiei.
Din rezultatele transmise de şcoli Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş reiese că elevii îşi doresc un Bacalaureat diferenţiat cu subiecte cu grad de dificultate de la scăzut la ridicat.
În plus, liceenii nu-şi mai doresc camere de supraveghere şi nici probă la matematică, a declarat inspectorul şcolar general adjunct şi şefa Comisiei de Bacalaureat în Mureş, Illes Ildiko, care a precizat că aceste rezultate au fost transmise Ministerului Educaţiei.
Cristina Bulbescu
Sursa: mediafax.ro