Problemele zootehniei românești, puse pe tapet la Tg. Mureș

Sala Mare a Palatului Administrativ din Tîrgu-Mureș a găzduit, astăzi, ședința Adunării generale a Federației Crescătorilor de Bovine din România, la care au participat fermieri din țară dar și autorități și organizații profesionale.
Fermierii vor formula astăzi o solicitare adresată Ministerul Agriculturii pentru accelerarea dezvoltării fermelor familiale din Ardeal și din Nordul Moldovei, în pericol de dispariție.
Principala problemă ar fi cea a laptelui, pe care fermierii îl vând în pierdere. Pe de altă parte, nu mai vrea nimeni să lucreze în acest sector.
Președintele Asociației Crescătorilor de Bovine din județul Mureș, Iacob Boca:

Multă lume vede în ferma familială un viitor sumbru. Ele sunt în pericol din mai multe puncte de vedere. La fermele mici, colectarea laptelui, acolo unde nu e organizată, deja procesatorii de lapte au început să dea prețul în jos și pe ei nu-i poate apăra nimeni dacă nu-i apărăm noi, Asociația sau Federația Națională. Cu toate că susținerea pe cap de animal, la cei cu peste 10 vaci, a fost bună, e problemă la partea cealaltă la comercializarea laptelui și a cărnii. În plus, în fermele mari din mediul rural, cu 50, 60 de vaci , nu mai avem cu cine lucra. Nu mai găsim un om pe care să-l plătești bine și să-l atragă meseria asta de crescător de vaci sau de oi, nici așa…”

O altă problemă a fermierilor este legată și de iarna, mai lungă ca de obicei, astfel că unii rămân fără nutrețuri:

Fermierii recunosc că în ultimii ani subvențiile pe cap de animal au fost tot mai bune, în schimb, efectivele de animale au scăzut tocmai din cauza prețului la lapte și a faptului că nu se mai găsesc oameni care să lucreze în acest sector.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri