Proiect cu finanțare europeană pentru combaterea sărăciei din Livezeni

Acest proiect a demarat în luna septembrie 2017 și se va desfășura pe parcursul a trei ani, fiind finanțat cu peste 11 milioane de lei prin Fondul Social European.

Târgul organizat astăzi, în holul Muzeului Județean Mureș, reprezintă una dintre măsurile incluse în proiect. Acest eveniment are rolul de a ajuta și învăța comunitatea din Livezeni care nu are parte de educație și care trăiește din alocațiile copiilor să se descurce singură, în timp:

Reprezentanta Asociației pentru Inovare Socială, Cristina Toma:

În cadrul măsurilor de sustenabilitate am derulat niște ateliere cu copiii și cu femeile din Livezeni care nu au nicio ocupație. Apoi ni s-au alăturat niște meșteri voluntari care i-au învățat să facă obiectele acestea pe care le vedeți la târg, iar astăzi ne-am propus să le expunem. Persoanele care doresc pot să ofere donații în schimbul produselor, iar banii se vor întorce înapoi în comunitate. Este un soi de economie socială prin care noi încercăm să învățăm comunitatea să o realizeze ulterior și după ce vom termina proiectul.”

Locuitorii din Livezeni au fost prezenți la târg cu obiecte obținute din pănuși de porumb, suporturi pentru pahare și farfurii, coșulețe din frunze și flori uscate. La rândul lor, copiii de la școala din comună au adus mărțișoare, obiecte de artizanat din hârtie, flori uscate și împletituri:

Beneficiarii proiectului sunt 150 de familii.

Copiii vor beneficia de programe de tip after school, părinții vor fi consiliați pentru reducerea abandonului școlar, li se vor renova casele și se vor rezolva actele de identitate și cele de proprietate. 300 de persoane vor urma cursuri de calificare, iar dacă mediul de afaceri este receptiv la acest proiect oamenii își vor putea găsi locuri de muncă.

Pentru 40 dintre ei se vor organiza cursuri de competențe antreprenoriale, iar cei mai buni vor obține finanțări de 25.000 de euro pe 3 ani.

Vali Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

EMISIUNEA PARTIDELOR cu SORIN MIHAI SCHIOPU

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. JO – Cu un picior in rai,

  • 2. ALAN WALKER – Alone,

  • 3. ED SHEERAN – Shape of you,

  • 4. SIA – The greatest,

  • 5. LADY GAGA – Million Reasons,

  • 6. CHARLIE PUTH ft. SELENA GOMEZ – We Don’t Talk Anymore,

  • 7. SHAKIRA ft. CARLOS VIVES – La Bicicleta,

  • 8. THE CHAINSMOKERS ft. COLDPLAY – Something just like this,

  • 9. LOREDANA – Ziua de azi,

  • 10. ADELE – Water Under The Bridge,

  • 11. RAG’N’BONE MAN – Human,

  • 12. VUNK – Camera ei,

  • 13. SEAN PAUL ft. DUA LIPA – No lie,

  • 14. CLEAN BANDIT ft. SEAN PAUL & ANNE-MARIE – Rockabye,

  • 15. JONAS BLUE ft. JP COOPER – Perfect Strangers,

  • 16. JUSTIN TIMBERLAKE – Can’t Stop The Feeling,

  • 17. LP – Tightrope,

  • 18. KATY PERRY ft. SKIP MARLEY – Chained To The Rhythm,

  • 19. BRUNO MARS – That’s what i like,

  • 20. BEBE REXHA – I Got You,

  • 21. MAROON 5 ft. KENDRICK LAMAR – Don’t Wanna Know,

  • 22. NICOLETA NUCA – Cand pleci,

  • 23. DELIA – Cine m-a facut om mare,

  • 24. GUESS WHO ft. TUDOR CHIRILA – Prea curand,

  • 25. VANOTEK – Take the highway,

  • 26. CALVIN HARRIS ft. RIHANNA – This is what you came for,

  • 27. 3rei SUD EST – Cine esti,

  • 28. DEEPCENTRAL – Dependent,

  • 29. LOREDANA ft. DEEPCENTRAL – Unde esti,

  • 30. CARLA’S DREAMS – Antiexemplu,

Sugereazã piesã
= 4.6605RON0.0077
  • usd 0.7646 1 0.0021

  • chf 4.1368 1 -0.0005

  • aud 2.9652 1 0.02

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}