Proiect pentru persoanele cu leziuni cerebrale posttraumatice

În cadrul proiectului ABI-Acquired Brain Injury, derulat de Alpha Transilvană, 17 specialişti şi voluntari ai fundației au avut posibilitatea de a cunoaşte metode integrate de dezvoltare și reintegrare socio-profesională a persoanelor cu leziuni cerebrale posttraumatice.
De asemenea, cei instruiți în cadrul proiectului au aflat informații importante cu privire la influența traumei asupra vieții persoanei în cauză cât şi a familiei, a prietenilor şi a societăţii în general.
Specialiștii au fost pregătiți de o organizație din Ungaria, care împreună cu profesioniști din Slovenia, Austria şi Franța au dezvoltat metode inovatoare pentru munca cu persoane cu aceste afecțiuni.
Specialiștii fundației au tradus în limba română Manualul de instruire ABI urmând ca în viitor să organizeze traininguri pentru alți specialiști care lucrează în acest domeniu.

Coordonator Programul Atrium din cadrul Fundației Alpha Transilvană, Banga Erzsébet:

”Pe perioada în care a fost derulat și-a propus să instruiască specialiști în ceea ce privește metodele integrate de dezvoltare și reintegrare socio-profesională a persoanelor cu leziuni cerebrale post traumatice, pentru că zona această de cunoștiințe și de metode nu este destul de acoperită sau sunt foarte multe nevoi în ceea privește metodele folosite de către specialiști, am crezut că este bine venit în cadrul specialiștilor și voluntarilor de a aduce pentru ei această posibilitate de a se dezvolta”.

Doar în Europa, 50.000 de persoane mor anual şi alte 10.000 rămân cu sechele grave din cauza acestor leziuni. Cauzele sunt multiple, de la accidente rutiere, căderi, tumori cerebrale, până la infecții virale și accidente vascular cerebrale.

Raluca Creţ

Sursa foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Nici Corpul de Control al Ministrului Să...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila s...

Parteneri