Proiect de integrare socială şi în muncă a femeilor rome, la Braşov.
La Braşov se derulează un proiect care vizează integrarea socială şi pe piaţa muncii a femeilor de etnie romă.
Acesta este implementat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, în parteneriat cu Ministerul Muncii şi CNSLR- Frăţia.
Unul dintre evenimentele importante din cadrul proiectului a fost întâlnirea „Priveşte-mă aşa cum sunt”. În cadrul evenimentului care a avut loc ieri s-a discutat despre stereotipurile societăţii în privinţa femeilor rome şi combaterea lor, despre discriminarea care are loc la locul de muncă şi despre modul de tratare a persoanelor rome, femei sau bărbaţi, ca angajaţi.
Agenţia „Împreună” desfăşoară şi alte acţiuni în scopul combaterii stereotipurilor legate de femei, în general şi de femeile care fac parte dintr-un grup vulnerabil, în special, pentru promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii, dar şi pentru a aduce în atenţia publică problemele salariaţilor reprezentînd aceste grupuri.
Adrian Munteanu
Sursa: vestul.ro