Proiectele europene din Livezeni, în pericol

Consiliul Local al comunei a votat ieri bugetul pe anul în curs. Acesta este mai mic cu peste 1,5 milioane de lei față de anul trecut.
Pe lângă faptul că edilii locali vor fi nevoiți să renunțe la o serie de proiecte și investiții, este în pericol și cofinanțarea proiectelor europene.
Este vorba de proiectul privind începerea lucrărilor de canalizare, extinderea rețelei de apă, programul de combatere a sărăciei și a marginalizării și construirea unei grădinițe.
Edilii locali continuă să depună noi proiecte pentru finanțare și speră în rectificarea bugetară, fără de care salariile nu vor putea fi asigurate tot anul.
Primarul Comunei Livezeni, Banyai Istvan:

Bugetul nostru este, de fapt, mult mai mare față de anul trecut pentru că am reușit să aduc din fonduri europene vreo 7 milioane de euro. Dar fondul meu local pe baza căruia am făcut aceste planuri s-a micșorat cu un milion 500 de mii și am rămas fără cofinanțările necesare pentru proiectele europene. Și săptămâna viitoare predăm un proiect și sperăm ca la rectificarea de buget acești bani vor ajunge înapoi la Livezeni. Deci, dacă nu se face rectificarea de buget, 3 luni nu mai dăm salarii, în ultimele trei luni, dar sunt primării care nu mai pot da salarii de la jumătatea anului.”

Primele proiecte la care edilii din Livezeni sunt nevoiți să renunțe din cauza lipsei de bani sunt organizarea zilelor localității și excursiile în străinătate.
Totodată, Primăria nu va putea sprijini material bisericile, sportul, bursele sociale ale elevilor, dotarea școlilor și grădinițelor, precum și a căminelor de cultură.
Bugetul este mai mic cu 50 la sută și pentru repararea drumurilor și deszăpezire.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Circulația blocată la Turda, din cauza u...

Stan Lucian | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Gen...

Parteneri