Punct de lucru SMURD si ISU la Rîciu

Comuna Rîciu are oficial, de astăzi, echipaje calificate ISU şi SMURD de prim ajutor.

Al 7-lea punct de intervenţie ISU din judeţul Mureş şi al 10-lea de prim-ajutor SMURD a fost inaugurat astăzi.

Este vorba de un punct de lucru comun, care beneficiază de două maşini de intervenţie pentru incendii cu apă şi spumă, dintre care una aparţine Serviciului Voluntar Comunal, şi de o ambulanţă SMURD pe care lucrează personal angajat de la  Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania Gheorghe Şincai” a comunei Rîciu.

Inaugurarea punctului de lucru s-a făcut în prezenţa Gărzii de Onoare, a autorităţilor locale, judeţene şi a unor şefi de servicii medicale.

A participat, de asemenea, şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, care promite înfiinţarea a încă patru puncte SMURD în Mureş până la mijlocul anului viitor la Bălăuşeri, Luduş, Miercurea Nirajului şi la Zau de Câmpie.

Cu timpii de reacţie se luptă şi pompierii de la ISU „Horea” Mureş, care vor ajunge acum mult mai repede în intervenţiile la care sunt solicitaţi, spune inspectorul şef al instituţiei, colonel Dorin Oltean.

Punctul de prim ajutor din comuna Rîciu va deservi peste 17 000 de locuitori din Rîciu, Pogăceaua, Crăieşti, Sînpetru de Câmpie, Şincai şi Ceuaşu de Câmpie.

Construcţia dispune de dispecerat şi condiţii decente de locuit pentru echipajele aflate în serviciu, inclusiv pe timpul nopţii.

Locuitorii din Rîciu sunt foarte mulţumiţi cu noul punct de prim ajutor şi au fost foarte fericiţi că a venit la ei în comună doctorul Arafat, căruia, pe parcursul ceremoniei, i-au dăruit mai multe buchete de flori în semn de apreciere.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu...

Parteneri