[VIDEO] Punctul pe I cu Radu Florea- A fi sau a nu fi…fără Dumnezeu
A fi sau a nu fi. Fără Dumnezeu
Trăim într-o democrație, în lumea civilizată. Asta presupune niște drepturi și libertăți fundamentale, între acestea e libertatea de alegere și cea a libertății de conștiință, fie ea și religioasă.
De la atei convinși sau numai duși de val, la fundamentaliști de toate ideile și credințele religioase- căci Mircea Eliade făcea încă din anii 60-70, această diferență în volumele sale, un reper de educație și cultură a religiilor pentru mine de la începutul anilor 90- cu toții au loc pe pământ. Însă unii au simțit dintotdeauna și altfel, cum că nu mai au loc lângă convingerile altora. Până la urmă e și ăsta dreptul fiecăruia, nu? Câtă vreme nu îl lezează pe al vecinului! La noi în România, într-un stat de drept democratic garantat prin constituție, libertatea de alegere trebuie să fie suverană pentru fiecare individ, toți egali în drepturi și niciunul mai presus de lege. Cu legea și presusul ei, am avut o problemă de sistem, dar de câteva luni se lucrează intens la asta.
Să studieze copiii noștri, religie în școală sau nu? Ieri am semnat că da. Dar asta nu limpezește fondul problemei. Educație, cultură religioasă, culte, dogme sau biblia veselă pentru cei mici? Să-l studieze Dumnezeu sau pe opusul său, oricare o fi acela?! Disputa durează mai mult decât e cazul, dar tocmai pentru că este democratic să fie așa, o dezbatere pe orice privește colectivitatea, nu doar individul. Cu comitete și comiții, cu asociații și organizații pro și contra religiei pe bancă. Viața ne-a fost dată de mamă, sufletul, zice-se, de Dumnezeu. Cum pot dovedi eu copilului meu una ca asta? Nicicum, decât poate prin experiența mea de viață. Care nu se prinde din școală, și care nu-I sigur că-l mai interesează în era smart. Modelele sociale ale prezentului sunt mai degrabă făloase și fără de Dumnezeu, o arată mereu, prin acțiunile lor. Vedem la tot pasul, cum bisericile, cultele, pactizează cu politicul pentru funcții, afaceri și prozelitism de partid, în chiar amvonul lăcașurilor de rugăciune. În general, pentru el, banul, ochiul dracului. Nu știu care model social mai stă în picioare. Să mă tem, din frică de Dumenzeu sau de brațul legii? Cine-i mai presus într-un stat modern, laic nu fundamentalist bisericos: Cel-de-Sus veșnicul sau instanța judecătorească, vremelnică, a omului? Unde sunt pe această verticală până la cer, instituțiile statului de drept, puterile lui? Disputa, asta cu religie sau nu în școală, riscă să pice în derizoriu pentru că nu avem modele de curățenie morală de indicat copiilor noștri, nici la școală, nici în stradă, nemaivorbind de biserică. Dacă vorbesc de masă de manevră electorală, pelerinajele la moaște și crucile la “foc continuu” ale politicienilor televizați în biserică de Crăciun și de Paște sunt mai necurate în fariseismul lor decât chiar îngerul decăzut din drepturile celeste, Mefisto, Nosferatu, Necuratul, Antichristul, sau cum vreți să-i ziceți.Ăla ți-o zice pe față…
In opinia mea, propriul set de valori morale ți-l dau bunicii, părinții, familia, apoi școala -cu un mare semn de întrebare dar pe dublu sens, astăzi- și abia apoi societatea, în care te dezvolți continuu ca individ, fie că ești la studii, muncă ori în cercul de prieteni. O minimă educație religioasă e la fel de necesară tinerilor în formare, dar nu mai mult decât educația civică, economică, culturală, sportivă, morală, că de-aia se numește învățământ general de opt, zece sau doisprezece clase. Care cât poate duce. Nu prozelitism dogmatic, nu amenințări cu un Dumnezeu răzbunător care e mai bun decât al tău pentru că-I al meu, șamd. E o chestie de bun-simț colectiv și individual, ca fiecare să poată allege ce-I dictează conștiința, că de-aia suntem împreună și încercăm să existăm cu toții într-o societate democratică.Se presupune că împărtășim valori general acceptate și norme comune dar și că le respectăm pe cele individuale, ale aproapelui. Sună creștinește, nu?
Întreb și eu, că nu dau cu parul…
comentariu de Radu Florea
