Punctul pe I cu Radu Florea-Adevărații supraviețuitori

Adevărații supraviețuitori

Exodul de proporții biblice al fugăriților de bombe din Orientul Mijlociu a depășit capaciatea de organizare a Bruxelles-ului, dacă o fi avut-o vreodată. Nereușind să se pună de comun accord la începutul săptămînii  cu cotele de refugiați pe care să le dea la toți ca să fie destui pentru fiecare, liderii politici europeni demonstrează cu vorbe  că proiectul comun nu are prea multe „în comun” cu viitorul bătrânului continent.Încă nu mi-e clar dacă vom mai avea o Europă așa cum am învățat la școală, capabilă să miște lumea cu lumina și cultura sa civilizatoare  ori vom asista la o extensie a lumii musulmane spre vest pentru următoarea sută de ani. Până atunci însă, organizarea e cea care ne mănâncă nervii și fondurile nerambursabile, aș concluziona, pînă la următorul Consiliu European JAI. De jale, măi tată…

În spatele durerii celor care dorm de ceva săptămâni în câmp deschis și între gardurile țărilor civilizate dar prea ocupate de conaționalii lor, se nasc afaceri grase cu supraviețuirea imigranților. Acum două, trei zile, ziarul financiar.ro a preluat de la Big Brother-ul de peste ocean într-ale finanțelor mondiale, The Wall Street Journal, informația potrivit căreia serviciile de asistență primară de care au nevoie refugiații sunt deja obiectul unei afaceri de succes mai puțin obișnuite, a unui fond de private equity, nu întâmplător elvețian. Adică un soi de întreprinzător privat care finanțează contra cost, că doar nu pe gratis ci  din banii statului respectiv, tot ceea ce presupune funcționarea unei tabere de refugiați. De la cazare, alimente, facilități și până la acte pentru imgranți. Încă de acum patru ani compania respectivă a câștigat dreptul de a gestiona adăposturile pentru solicitanții de azil din Austria. Anul trecut, a încasat de la statul austriac 24 de milioane de dolari pentru servicii de tot felul, care merg până la învățarea limbii germane și a importanței punctualității în Austria. Nici în Grecia nu-i bai cu cei care s-au prins de biznis. Merg de minune  în zonele cu refugiați vânzările de pâine, conserve, corturi, saci de dormit, izoliere…de cartele SIM ce să mai vorbim? Doar trebuie tot sirianul să-și sune neamurile rămase acasă între dărâmături, nu?

Se anunță a fi cea mai mare migrație de la război încoace. 800 de mii de refugiați e gata să primească doamna Merkel în ograda proprie, 200.000 au intrat neîntrebați în Ungaria de la începutul anului, schimbă de drum mii de sirieni în fiecare clipă de marți încolo spre Corația, după ce a apărut gardul între Ungaria și Serbia.Fondul de private equity și-a extins serviciile din Elveția în Austria și Germania, luxând eforturile de Maica Tereza ale Crucii Roșii din țările respective, mai zice publicația americană citată pe zf.ro. Mereu vor fi unii care vor câștiga din nenorocirea altora. (În lumea animală ei sunt necrofagii). Să fie aceștia adevărații supraviețuitori ai lumii de mâine?

Întreb și eu, că nu dau cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Defecţiune temporară la sistemul online ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sistemul de cumpărare a biletelor de tre...

Parteneri