Punctul pe I cu Radu Florea-De ce să citim etichete?

Siguranța alimentară sau de ce să citim etichete?  (obiectiv ONU dezvoltare durabilă 2030, Radio Everyone, RRomânia)

Știu că suntem mulți pe o planetă tot mai aglomerată.O dată și jumătate suntem pe plus ca pământeni față de ce resurse are Terra, am aflat asta anul trecut sau acum doi ani, dintr-un documentar de televiziune. Realitatea e că la toți ni se face zilnic și la câteva ore o dată, foame. Prin urmare, trebuie să mâncăm ceva ca să mergem mai departe, dar chiar orice? Păi nu prea, dacă alegerea ne aparține. Unii, loviți de soartă, n-au de ales și mănîncă din gunoaie în timp ce alții care au de unde alege, aleg prost pentru că sunt în necunoștință de cauză.

Era într-un film, o secvență cu nu știu ce detectiv care căuta în gunoiul suspecților, ca să afle date despre cine sunt aceștia. Într-adevăr suntem și ceea ce mâncăm, nu doar ceea ce îmbrăcăm, vorbim sau cu cine ne împrietenim.

Siguranța alimentară trebuie să ne-o „asigurăm” în primul rând, pe cont propriu. Vreau să spun că dacă nu toți avem condiții și timp pentru un pic de agricultură de subzistență în fundul grădinii, atunci măcar să ne alocăm timp ca să citim atent ce scrie pe ambalajele alimentelor pe care le punem în coș. Nu va fi decât în înteresul nostru. Suntem prea mulți pe pământ pentru ca toate alimentele care ni se oferă pe un raft de mall sau pe o tarabă de piață să fie, biologic vorbind, organice, crescute bio, eco, sănătos, natural. A  intrat timpul la apă și producătorii de tot felul nu mai au vreme de așa ceva, ca să hrănească pe  toată lumea. Nici așa nu le iese, cu toate chimicalele, sintezele și încuscririle alimentare din farfurie. Pentru că unii n-au în continuare  ce pune în ea.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri