Punctul pe I cu Radu Florea-După 26 de ani
După 26 de ani ( Gânduri bune anul are…mânați, măi!)
Iarna trecută a început urât în lume. Cu teroare și ziariști secerați de mitraliere în redacție Charlie Hebdo, gazeta care s-a jucat de o viață cu focul la limita libertății de exprimare, cu abureli de conșțtiință unită chipurile în primăvara europeană, noi aveam creștere economică mioritică la pachet cu letargii de vară tăhuie de căldură, nebăgând de seamă valurile de imgranți care, fugind ca de bombe cu gonflabila se înecau la țărm în Italia, ca țiganul la mal, cum e vorba pe la țară. Între timp, toamna românească a devenit apoi tragică în Colectiv și pe stradă, ca să vedem că România protestelor s-a schimbat la față în comparație cu fețele noastre de naive revoltați și manipulați de acum 25,26 de ani. ISIS la terasă iară, tot în Franța că acolo li s-a pus pata pe rația de libertate cu bombe sub laibăr și sinucigași, un an de Iohannis la noi și un guvern tehnocrat- alți sinucigași, pensii speciale all-inclusive cu ciobani în stradă, tiriști și taximetriști la fel, rușii cu turci plătindu-și polițe, nu RCA, ci trăgânduși-o la gioale cu rachete și avioane la iranieni în ogradă, la noi un Moș Nicolae de pomană cu ploi de lumină, exces de Hrușcă și ghirlande tot în stradă, pe cei bătrâni și însingurați cine să-i mai vadă…că viteza la mall crește, haosul la raft se întețește, românul iară se ghiftuiește, cine-l mai potolește…?!
Mânați, măi…
Acum 26 de ani, tot în stradă, până și haosul avea o direcție, una da’ bună: jos cu Ceaușescu și cu comunismul…astăzi, cam totul e jos, bun de călcat în picioare, tot ce are legătură cu trecutul e hulit, clasat și îndosariat, morții lăsați în durerea lor la Colectiv, că sunt mai proaspeți decât cei de la Timișoara și apoi din toată țara, pe ei cine îi mai știe, cine nu ar vrea să-i învie?
Tăvălugul vremurilor bagă la grămadă, cu bune și cu rele, în malaxorul timpului, de toate. Și totuși, acum 26 de ani eram tot în stradă, beți de frustrarea care ajunsese de nesuportat în casă cu ochii în telejurnalul color dintr-o țară în alb-negru. Pe 21 seara la Tg.Mureș, am ieșit cu frică dar și cu curajul prostesc al inconștienței afară în centru, la lumină, mai ușor de manipulat de o următoare rotație de cadre, care se pregătea conform programării; nu una de principii și repere morale, paradigme sociale atît de necesare unei restartări adevărate. Ne-a luat 25 de ani ca să creștem mari și să vedem că regele e nebun și umblă dezbrăcat. După 26 de ani, restartarea autentică și totală a României încă are probleme cu arderea, nu cu scânteia. Cu arderea completă a răului din noi. Mă întreb: oare, vom renaște, pe bune, vreodată? Poate de un alt Crăciun, că deocamdată, exorcizarea continuă.
Am zis și eu… n-am dat cu parul!
comentariu de Radu Florea
