Punctul pe I cu Radu Florea-Orașele, comunități incluzive?
Orașele, comunitățile-locuri incluzive, pentru cine?
Oare chiar sunt orașele lumii incluzive, îi primesc cu brațele larg deschise pe toți nenorocoșii vieții ? Pe boschetari, pe homeleși, pe orfani, alcoolici anonimi, pe bătrâni părăsiți de copii, pe copii ai străzii din canale părăsiți de părinți, orașele noastre așa de poluate și cu deșeuri nereciclate ( doar 3% reciclăm în Romînia, pînă când?) cu indiferență față de protejarea spațiilor verzi ori față de mersul pe jos sau pe două roți de bicicletă, până unde ne va duce caruselul acesta nebun? Atitudinea e totul, a autorităților dar și a cetățenilor, a șoferilor dar și a pietonilor și bicicliștilor, a familiei dar și a tinerilor față de bătrâni, cine să-i învețe asta în cei șapte ani de acasă, când dacă casă nu e ….nimic nu e?
La așa un talmeș/balmeș existențial nu-ți vine să mai faci nimic. Și totuși, timpul a expirat, am trecut de ceasul al 12-lea, ceva trebuie făcut pînă se mai poate. Omul de știință Stephen Hawking spunea că ne semnăm singuri sentința la autodistrugere prin propagarea violenței de zi cu zi, violența ca și concept social înțeles prin furia cu care vrem să ne depășim aproapele în toate. Privându-l de resurse sau de bilele albe pe care le ținem doar pentru noi la purtător, de fapt perpetuăm în noi și în jur violența comportamentală ca unic model de succes social. De aici ni se va trage sfârșitul, zice fizicianul de geniu încremenit de o viață fizic, dar nu și mental și spiritual, într-un scaun cu rotile.
Ce facem noi pentru cei din jur ca să simtă că trăiesc într-o comunitate incluzivă, sigură, în care fiecare are sau ar trebui să aibă un loc? E de ajuns să dai din prea-plinul tău la săraci, la cerșetori la colț de stradă? Ultimele studii zic că nu, că de fapt astfel, din milă, alimentăm întreaga rețea de infracționalitate și delincvență juvenilă, de crimă organizată și trafic de carne vie, etc. Și astfel binele pe care–l facem pe moment nu reverberează mai departe în societate. Nu-i da săracului în fiecare zi câte un pește mai bine învață-l să pescuiască, cum facem asta la nivel de individ? Puțini au fost aleșii lui Isus să devină pescari de oameni, și totuși cu aceste vorbe l-a luat Mântuitorul pe Petru în siajul său de minuni, rupându-l de lângă năvoadele sterpe aruncate în Marea Galileii. Dar e nevoie de credință să lași în urmă vechiul stil de viață cu comfortul lui și să îți schimbi atitudinea. Până la urmă, apostolii crezând când nici ei nu știau că credeau au ajuns unde au ajuns, schimbându-și atitudinea, întîi față de un Om, Fiul Omului, e drept, dar apoi schimbarea a venit de la sine. De unde trebuie să pornim ca planeta întreagă să fie un loc incluziv, al păcii și siguranței pentru toată lumea?
Am întrebat și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea
