Rafael Nadal, eliminat de Novak Djokovic în sferturile de finală

Rafael Nadal (locul 7 ATP) a fost eliminat în sferturile de finală de la Roland Garros 2015, după ce a pierdut în trei seturi meciul disputat miercuri în fața liderului mondial, Novak Djokovic, scor 7-5, 6-3, 6-1, la capătul a două ore și 26 de minute de joc.  Spaniolul a suferit astfel doar a doua înfrângere din carieră pe zgura de la Paris, chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani.

Rafael Nadal (29 de ani) se află la prima înfrângere din carieră suferită de ziua sa. Până astăzi, Nadal avea 29 de victorii și cinci titluri consecutive la Roland Garros. Acesta a fost al 72-lea meci jucat de Rafael Nadal la Roland Garros.

Novak Djokovic (28 de ani) l-a învins pe Rafael Nadal pentru prima dată la Roland Garros, din șapte dueluri disputate până acum, două dintre ele în finală.

În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe Andy Murray, care tot miercuri a trecut de un alt spaniol, David Ferrer. Scoțianul, clasat pe locul al 3-lea în lume, a câștigat în 4 seturi, scor 7-6 (7/4), 6-2, 5-7, 6-1, pentru a treia calificare a carierei în careul de ași de la Roland Garros.

În cealaltă semifinală se vor întâlni francezul Jo-Wilfried Tsonga (favoritul 14) şi elveţianul Stanislas Wawrinka (favoritul 8).

Foto: rolandgarros.com

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9754RON-0.0009
  • usd 0.1182 1 -0.0001

  • chf 5.1301 1 0.00119

  • aud 3.0029 1 -0.0018

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Parteneri