Record de pasageri în acest an pe Aeroportul « Transilvania » din Târgu Mureş.
În primele nouă luni ale acestui an au fost deserviţi circa 177.000 de pasageri, cu 300% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Deşi s-a încheiat programul aerian de vară, reprezentanţii Aeroportului îşi doresc să termine anul cu un nou record de pasageri, şi anume peste 200.0000 de cetăţeni care să treacă pragul terminalelor de plecări şi sosiri.
Creşterea explozivă a traficului aerian de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş se explică prin deschiderea bazei Wizz Air în iunie 2011 la Târgu Mureş, precum şi lanţul de zboruri charter operate de Cimber Air, Sky Airlines alături de zborurile uzuale cu Malev şi Tarom.
În pofida numărului mare de curse şi pasageri, personalul Aeroportului Transilvania din Târgu Mureş este mult subdimensionat.
Acesta este şi motivul pentru care consilierii mureşeni au aprobat, la ultima şedinţă, suplimentarea personalului cu încă 32 de persoane faţă de cei 107 angajaţi existenţi.
Odată suplimentat numărul de angajaţi, Aeroportului Transilvania Târgu Mureş va funcţiona 24 de ore din 24, spune directorul instituţiei, Ştefan Petru Runcan.
Pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş vin pasageri din 8 judeţe ale ţării, respectiv Mureş, Alba, Sibiu, Covasna, Harghita, Braşov, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud.
Aceştia pot să circule în condiţii tehnice bune şi la un cost mic spre destinaţii din Franţa, Italia, Germania, Danemarca, Spania, Marea Britanie, Turcia şi Ungaria.
Cristina Bulbescu