Relaţia românilor cu băncile nu este una comodă

Te-ai fi aşteptat ca după trecerea la economia de piaţă, investiţiile din domeniul bacar şi experienţa acumulată de bănci, între clienţii persoane fizice sau juridice şi instituţiile financiare relaţia să fie una armonioasă dar sondajele arată că mai există încă animozităţi. În principal, femeile sunt deranjate de comisioanele prea mari, iar bărbaţii de condiţiile contractuale dezavantajoase.

Fiecare din noi a avut în viaţă cel puţin o experienţă mai mult sau mai puţin plăcută în relaţie cu banca. Chiar daca majoritatea respondenților la sondajul de opinie online „Experiența ta cu băncile prin intermediul CSALB”, derulat de comparatorul de produse financiar- bancare FinZoom.ro, atât femeile (77%) cât şi barbatii (70%), arată că nu au probleme cu instituțiile bancare, există destui nemulţumiţi. Pentru aceştia, condițiile contractuale dezavantajoase şi comisioanele puse la serviciile oferite, reprezintă principalele probleme în relaţia cu banca. Există însă unele diferenţe: condițiile contractuale dezavantajoase îi supără mai mult pe bărbați (43% vs. 27% pe femei), în timp ce comisioanele puse la serviciile oferite le deranjează mai mult pe femei (40% vs. 33% pe barbati). A treia nemultumire menționată de femei în relatia cu băncile este birocrația și numărul mare de documente solicitate (13%), în timp ce bărbații au notat pe locul trei ca importanță timpul de așteptare pentru soluționarea unei solicitări (10%). Atitudinea personalului bancar a fost cea mai puțin importantă problemă atât pentru femei (9%), cât și pentru bărbați (7%).

Majoritatea celor care s-au declarat nemultumiți (67% dintre femei si 74% dintre barbati) a încercat o soluționare a problemelor avute cu banca sau cu IFN-ul. Fie au discutat cu o persoană de decizie din sucursală, fie au făcut o reclamație la bancă (65% dintre femei si 60% dintre barbati), sau au ales să colaboreze cu o alta bancă (25% dintre femei si 18% dintre barbati). Doar 10% dintre femei si 22% dintre bărbații care au încercat o soluționare a problemelor cu banca/IFN-ul au apelat la Protecția Consumatorului, instanță sau la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar CSALB. Acesta din urmă este o instituție inființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare. Centrul încearcă să rezolve problemele amiabil, gratuit, și corect în cel mult 3 luni de la semnalare, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri judecătorești.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.finzoom.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu EMIL SABĂU

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 6. SHAKIRA – Nada,

  • 7. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 8. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 9. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 10. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 11. ELENA – Un gram de suflet,

  • 12. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 13. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 14. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 15. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 16. LORA – Pleaca,

  • 17. SORE – O sa te uit,

  • 18. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 19. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 20. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 21. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 22. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 23. VANOTEK – Love is gone,

  • 24. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 25. RITA ORA – Let you love me,

  • 26. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 27. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 28. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 29. NICO – Oare cine?,

  • 30. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

Sugereazã piesã
= 4.7601RON0.00090
  • usd 0.7337 1 0.0008

  • chf 4.3205 1 -0.0055

  • aud 2.9315 1 0.0001

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}