Reunirea lotului FCM Mureş, amânată pentru vineri !

Tîrgumureşenii au amânat pentru vineri, ora 11, reunirea lotului, programată iniţial azi. Motivul îl reprezintă învoirea „principalului” Trombetta, care va sosi în ţara abia duminică.

Totuşi, azi 11 fotbalişti au efectuat vizita medicală: portarii Albuţ si Balauru şi jucătorii de câmp Matei, Vagner, Cordos (împrumutat de la Frosinone), Szilagyi, Bumba, Dan, Ilyes, Astafei si Bus.  Mâine sunt programaţi ceilalţi componenţi ai lotului, printre care şi ex-olteanul Firtulescu. Vor lipsi doar senegalezul Ba, brazilienii Didi si Celsinho si argentinianul Ruiz, care se vor alătura lotului abia la finele săptămânii.

Vineri, 13 ianuarie, la primul antrenament din acest an, condus de secundul Zanninelli, va fi testat şi internaţionalul moldovean Anatolie Doros. Vârful de 28 de ani a marcat 16 goluri pentru prima reprezentativă a ţarii sale şi a evoluat ultima oară în Kazahstan la FC Irtysh.

Oficialii clubului dezmint interesul pentru dinamovistul Bakaj, dar surse din cadrul conducerii au dezvăluit că echipa va fi întărită cu 4-5 transferuri.

„Municipalii” vor ramâne la baza proprie între 13-24 ianuarie, urmând să plece în cantonament în Antalya în perioada 27 ianuarie-16 februarie, timp în care vor disputa şi 5 meciuri de verificare, adversarii nefiind încă stabiliţi.

Vlad Amariei

 

 

Sursa: ro.wikipedia.org

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI cu DIANA GHERENDI

Cer variabil

Vânt: 1 m/s

Cer variabil 27°C

Vânt: 2 m/s

27°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 3. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 4. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 5. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 6. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 7. DELIA – Sa-mi canti,

  • 8. MAROON 5 – Memories,

  • 9. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 10. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 11. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 12. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 13. AMI – Tramvai,

  • 14. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 15. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 16. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 17. IRINA RIMES – In palme,

  • 18. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 19. VUNK – Deja vu,

  • 20. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 21. MORANDI – Professional liar,

  • 22. INNA – Bebe,

  • 23. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 24. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 25. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 26. DUA LIPA – Physical,

  • 27. MIKA – Dear jealousy,

  • 28. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 29. PINK – Walk me home,

  • 30. THOMAS RHET – Remember you young,

Sugereazã piesã
= 4.8378RON0.0059
  • usd 0.6284 1 0.0042

  • chf 4.5522 1 0.0146

  • aud 2.9856 1 0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}