Revista culturală Vatra, o emblemă a spaţiului transilvănean celebrează 40 de ani de la înfiinţare.

Singura revistă care a avut curajul de a publica în perioada comunistă texte de Mircea Vulcănescu sau un portret al lui Corneliu Coposu, dar care a contribuit şi la consacrarea unor nume mari ale literaturii române precum: Gheorghe Crăciun sau Alexandru Vlad, împlineşte acum 40 de ani.

Povestea noii serii a revistei VATRA a început în 1971, când un nucleu de scriitori şi oameni de cultură mureşeni în frunte cu Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Melinte Şerban reuşeau să convingă autorităţile perioadei de necesitatea înfiinţării unei reviste culturale de anvergură la Târgu-Mureş.

La ceas aniversar,  Universitatea „Petru Maior”, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Tîrgu Mureş şi revista „Vatra” au organizat astăzi mai multe evenimente pentru a marca momentul.

Astfel, două evenimente culturale de referinţă au avut loc la Universitatea ,,Petru Maior” din Târgu-Mureş: Masa rotundă Revista VATRA – 40,  în prezenţa reprezentanţilor şi colaboratorilor revistei (Cornel Moraru, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Kocsis Francisko, Gheorghe Perian, Aurel Pantea, Iulian Boldea, Eugeniu Nistor, Cristina Timar, Călin Crăciun, Dumitru Mircea Buda, Angela Măgheruşan Precup), prilej cu care au fost lansate şi volumele : Bibliografia revisteiVatra (1971-2010) şi Puncte de reper. Antologie de proză scurtă  (1971-2011), apărute la Editura Ardealul din Târgu-Mureş şi coordonate de poetul şi prozatorul Kocsis Francisko, redactor sef-adjunct al revistei Vatra, iar al doilea eveniment aniversar : Simpozionul de literatură română contemporană in honorem Prof.univ.dr. Alexandru Cistelecan , membru de marcă al redacţiei, la împlinirea vârstei de 60 de ani, în prezenţa cercetătorilor şi cadrelor didactice de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Transilvania” din Braşov şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Diana Gherendi 

 

 

Sursa: leo-butnaru.blogspot.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri