Rezervaţia de zimbri de la Vama Buzăului se va extinde la 80 de hectare

Extinderea se va face cu fonduri europene.

Rezervația de zimbri de la Vama Buzăului se întinde în prezent pe 10 ha  și este administrată de o asociație din care fac parte Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJBv), comuna Prejmer şi comuna Vama Buzăului.

La ora actuală, rezervația adăpostește 23 de zimbri după ce la inaugurare, în anul 2008, avea doar 5 exemplare.

Asociaţia „Valea Zimbrilor” dorește extinderea rezervației de la 10 la 80 de ha, iar pentru acest lucru va încerca să obţină o finanţare nerambursabilă în exerciţiul bugetar 2014 – 2020.

Asociația are și două proiecte, unul mai simplu, a cărui valoare atinge 460.000 de euro, dar și unul mult mai complex, a cărui finanțare se ridică la 1,4 milioane de euro ce prevede şi amenajarea unui centru de vizitare modern, ceea ce ar face ca rezervația să se poată si autofinanța prin vânzarea de bilete de intrare.

La ora actuală finanţarea rezervației se face în special cu bani din bugetul CJ Braşov şi al comunei Vama Buzăului iar costurile minime pentru funcţionarea rezervaţiei se ridică anual la cel puţin 160.000 de lei.

Autorităţile judeţene intenţionează ca treptat, după ce zimbrii se obişnuiesc cu regimul de semi-sălbăticie, pe un teren de 80 de hectare, să fie eliberaţi treptat în mediul lor natural, în zona masivului Ciucaş.

Vali Blajovan

 

 

 

Sursa: www.tarabuzaielor.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Sepsi OSK – FCSB 2-2

Rotar Mirela | Citeste articolul

Etapa a 6-a din play-off-ul SuperLigii d...

Parteneri