Foto: Afis “Risipei se dedă Florarul” (Mioara Pop) (2)
“Frumoasa poveste ardelenească, numită Lucian Blaga” continuă. Ne-o spune, cu drag și dor, fără să-și ascundă sufletul „după nespuse cuvinte”, fostul director al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” din Alba Iulia – dna Mioara Pop:
Reporter (Margareta Pușcaș): Când credeți că a apărut declicul, pasiunea dumneavoastră pentru Blaga?
Ştiu exact de când! Din 1 mai’82, eram proaspăt angajată, la Bibliotecă…”
Reporter: Deci nu din copilărie, nu din studenție?!
Nu, nu! Zic „nu” cu regret pentru că am făcut, totuși, în Facultate, nu pot să mă eschivez, opera lui Lucian Blaga, cu Eugen Todoran, un mare profesor, foarte sobru și ușor distant față de studenți. Și atunci ne-a transmis, pe lângă cunoștiințe, o anumită rezervă de genul „Blaga este atât de mare încât noi îl înțelegem foarte puţin.” Cam asta era ideea, dar noi ne străduiam! Cred că nici nu era departe de adevăr, și, prima oară când am ajuns la Lancrăm, vă dați seama, după câteva zile, (întotdeauna festivalul are loc cam între 6 și 9 mai) totul s-a schimbat. Am fost uimită de câte se pot spune despre Blaga acasă la el! Ei da, de aici a început, de la casa lui Lucian Blaga, de la spiritual locului, de la sufletul locului. Știți, suntem tentați să spunem sau să gândim scriitorii aşa ușor abstracți, adică „ei sunt cei din cărți”, dar când ești acasă la Lucian Blaga, începi să îți pui întrebări. Anii au trecut, am învățat o mulțime de lucruri despre Blaga, despre viața lui, despre opera lui, dar, așa cum ne învăța profesorul Eugen Todoran, este inepuizabil, are nuanțe peste nuanțe, mereu găsești câte ceva nou!”
Reporter: Din punctul dumneavoastră care este cel mai frumos vers blagian?
„Risipei se dedă Florarul”. Și mai am unul, pe care îl spun la ceas de cumpănă (toți avem asemenea momente): „Ne ascundem sufletul după nespuse cuvinte”.”
Margareta Pușcaș/Evelina Racoțean
Citeşte şi: “Lucian Blaga, o frumoasă poveste ardelenească” (Mioara Pop) (1)
Foto: RTM/Margareta Pușcaș
