Româncele și-au aflat adversarele de la Madrid Open

Patru tenismene din România sunt calificate direct pe tabloul principal al turneului de tenis de la Madrid, competiție programată în perioada 4-11 mai și dotată cu premii totalizând 7 milioane de dolari.
Simona Halep, a treia favorită a competiției, va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări, urmând ca în următoarea fază să joace cu învingătoarea dintre americanca Alison Riske și britanica Johanna Konta. Halep a câștigat de două ori la rând competiția din capitala Spaniei, în 2016 și 2017.

Mihaela Buzărnescu o are ca adversară, în runda inaugurală, pe australianaca Ajla Tomljanovic, Irina Begu va juca împotriva Yuliei Putintseva, din Kazahstan, iar Sorana Cîrstea va evolua împotriva americancei Madison Keys.
Pentru accederea pe tabloul principal luptă și Irina Bara, care o va întâlni, în primul tur al calificărilor, pe slovaca Magdalena Rybarikova.

La dublu, Simona Halep face pereche cu Irina Begu, cele două urmând să evolueze, în primul tur, contra perechii formate din românca Raluca Olaru și croata Darija Jurak.
Irina Bara și Mihaela Buzărnescu le au ca adversare pe jucătoarele spaniole Aliona Bolsova și Arantxa Parra Santoja, iar Andreea Mitu, alături de rusoaica Alexandra Panova, va juca împotriva perechii alcătuite din cehoaica Barbora Strycova și taiwaneza Su Wei Hsieh.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu SEPTIMIU CIOLOBOC

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -9°C

Vânt: 1 m/s

-2°C

Top 30 RTM

  • 1. AMI – Tramvai,

  • 2. DELIA – Sa-mi canti,

  • 3. RITA ORA – New look,

  • 4. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 5. VUNK – Deja vu,

  • 6. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 7. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 8. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 9. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 10. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 11. MIKA – Dear jealousy,

  • 12. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 13. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 14. IRINA RIMES – In palme,

  • 15. PINK – Walk me home,

  • 16. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 17. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 18. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 19. MORANDI – Professional liar,

  • 20. MAROON 5 – Memories,

  • 21. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 22. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 23. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 24. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 25. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 26. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 27. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 28. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 29. DUA LIPA – Physical,

  • 30. INNA – Bebe,

Sugereazã piesã
= 4.8738RON0.0008
  • usd 0.5193 1 0.0046

  • chf 4.5042 1 0.0115

  • aud 3.0127 1 0.0051

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}