România, locul 6 la CE de baschet fete U-16, Divizia B
Naționala feminină de baschet a României cu jucătoare sub 16 ani s-a clasat pe locul 6 la Campionatul European, Divizia B, care s-a desfășurat la Podgorica, în Muntenegru. România a pierdut meciul cu Finlanda, scor 54-77, joi, 23 august, în sferturile de finală.
Ratând calificarea în semifinale, tricolorele au jucat vineri, 24 august, contra Sloveniei, pentru locurile 5-8, câștigând partida cu scorul de 65-61.
Sâmbătă, 25 august, România a cedat cu 47-59 în fața Israelului (FOTO, din timpul întâlnirii), într-un alt joc de clasament, pentru locurile 5-6.
Finala a fost câștigată de Suedia, care a învins Grecia cu 51-41, tot sâmbătă.
Septimiu Cioloboc