”Rondul de noapte” a pictorului Rembrandt se restaurează

Muzeul Naţional din Amsterdam (Rijksmuseum) a demarat cea mai amplă ”operaţiune” de restaurare realizată vreodată picturii ”Rondul de noapte” de Rembrandt, datând din 1642. Lucrările sunt efectuate în spatele unui perete din sticlă din galeria de onoare a muzeului, astfel vizitatorii vor putea continua să admire capodopera.

Restaurarea pânzei imense, una dintre cele mai renumite opere de artă din lume, va fi difuzată în direct pe internet astfel încât întreaga lume va putea asista la lucrări.

Intitulat ”Operaţiunea Rondul de Noapte”, proiectul, cu un cost de câteva milioane de euro, este o premieră, fiind ”cea mai vastă şi mai cuprinzătoare lucrare de cercetare şi restaurare a capodoperei lui Rembrandt din istorie”, a explicat muzeul într-un comunicat.

„Rondul de noapte” este considerată cea mai pretenţioasă lucrare a lui Rembrandt. A fost comandată de primarul şi conducătorul gărzii civile din Amsterdam, Frans Banninck Cocq, care a dorit un portret de grup al brigăzii sale. Intitulat „Compania comandantului Frans Banninck Cocq”, două secole mai târziu a primit numele „Rondul de Noapte”, pentru că, din cauza trecerii timpului și a uzurii, mulți au crezut că prezintă o scenă nocturnă.

Lucrarea are aproximativ 4 metri înălţime, 4,5 metri lăţime şi cântăreşte 337 de kilograme. Celebră pentru dimensiunile ei, pictura este apreciată pentru modul în care este folosită lumina şi mişcarea. În trei secole şi jumătate, tabloul a trecut prin numeroase mutări şi tentative de restaurare şi chiar a scăpat de nazişti.

Ultima restaurare majoră a operei datează de mai bine de 40 de ani când a fost tăiat cu un cuţit.

”Am observat în ultimii ani apariţia unui luciu alb în partea inferioară a tabloului. Vrem să înţelegem despre ce este vorba” şi ”să restaurăm mai bine opera”, a explicat directorul muzeului, Taco Dibbits, la momentul la care a dezvăluit că va avea loc operaţiunea de restaurare, în luna octombrie.

Pentru a stabili care sunt cele mai potrivite tehnici de restaurare, experţii vor examina pictura cu ajutorul fotografiilor de înaltă rezoluţie şi a analizei digitizate a pânzei şi a fiecărui strat de lac şi vopsea.

Dana Boieriu

Sursa: www.theguardian.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri