RRC: Timpul prezent – Dezbatere pe tema modificării legii 41/1994

Radio Tg.Mureş vă prezintă o nouă dezbatere pe tema modificării legii de funcționare a Radioului și Televiziunii publice.

Adela Greceanu: Parlamentul caută soluţii pentru salvarea Televiziunii publice, prin modificări aduse Legii 41, după care funcţionează şi Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune. Dezbatem astăzi, la „Timpul prezent”, situaţia Televiziunii publice, soluţiile pe care le propun parlamentarii pentru salvarea ei din impasul financiar şi impactul pe care l-ar putea avea asupra radioului public schimbarea Legii 41.

Matei Martin: Câteva dintre posibilele măsuri în discuţie – comasarea Radioului şi a Televiziunii şi crearea unei singure instituţii, care înglobează cele două medii, despărţirea funciei de preşedinte şi de director general, intrarea în proces de insovenţă a Televiziunii publice. L-am invitat în studio, alături de noi, pe scriitorul Florin Iaru. Bun venit.

Florin Iaru: Bună seara.

Matei Martin: Dar mai întâi vă propunem să ascultaţi câteva interviuri, câteva înregistrări referitoare la aceste propuneri de modificare a Legii 41. Iată ce spune, de pildă, violonistul Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo, despre posibila unificare a celor două instituţii.

Răzvan Popovici: Separarea Televiziunii de Radio este peste tot cred că o mare garanţie a bunului mers acestei instituţii. După părerea mea, când una dintre acestea – în cazul României, Televiziunea – este în mare impas, cu un deficit enorm, nu cred că o alipire de Radio, care funcţionează foarte bine, ar fi o soluţie. Este ca şi cum încerci, practic, cu un medicament să vindeci mai multe boli. Se creează un conglomerat extrem de inflexibil şi probabil, după această posibilă uniune, Radiodifuziunea va avea foarte mult de suferit în ceea ce priveşte independenţa, flexibilitatea. Bănuiesc că totdeauna când se creează tăieri de costuri, se va tăia de la Cultură, deci nu văd foarte bine nici Radio România Cultural, nici Radio România Muzical. De fapt, un Radio public are, zic eu, printre cele mai importante funcţii aceasta de a informa publicul, de a-l dezvolta cultural şi de a-l face cumva să înţeleagă lucruri.

Adela Greceanu: Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo. Directoarea de programe a Festivalului Astra Film de la Sibiu, Kató Csilla, despre propunerile de schimbare a Legii 41 cu scopul salvării Televiziunii publice, aflată în impas financiar.

Kató Csilla: Dacă s-ar face o analiză punctuală pe managementul fiecărei instituţii, pe ani, s-ar face şi o comparaţie, cu siguranţă ar ieşi nişte concluzii importante. În sine, ar fi o argumentaţie bine formulată pentru a contura o nouă reglementare. Cred că fără această analiză, nici nu ar trebui să pornească o modificare de lege, fiindcă reglementarea ar trebui să păstreze ceea ce este deja bun şi funcţional şi toate bunele practici, şi să elimine cele defectuoase. Dar propunerea pentru modificarea Legii 41 nu se bazează pe astfel de analiză şi nicio intenţie anume nu se prea conturează, de a face această ordine, această clarificare: ce e bun să păstrăm, ce nu-i bun să eliminăm. Mai mult, se pare că modificarea propusă ar dori să creeze cadrul legal ca Televiziunea să intre în insolvenţă, în timp ce nimănui nu-i pasă cumva că, prin legea scrisă aşa, ar sacrifica o bună practică şi o bună funcţionare a Radioului public, adică există riscul ca prin noua modificare a legii, să se arunce bebeluşul cu apa din cadă cu tot.

Adela Greceanu: Ce înseamnă, de fapt, post public?

Kató Csilla: Fiind finanţat din banii publici, din banii noştri, ai cetăţenilor, în primul rând ar trebui să informeze cetăţenii despre teme de interes public. Neavând agende comerciale, asta ar trebui să fie prioritar. Se cunosc bune practici în lume şi cel mai celebru este BBC-ul, dar fără să avem pretenţia să ne comparăm, ceea ce văd eu ca telespectator aici, în România, sau ca ascultător de radio, aş putea să spun că din experienţa din ultimii 15 ani, de când urmăresc aceste două medii, Televiziunea publică treptat a eşuat în această misiune şi la capitolul Ştiri, dar şi la majoritatea emisiunilor nu mai face faţă la această misiune.
În schimb, e chiar interesant că Radioul public nu… nu pot să spun același lucru. Adică, mi se par știrile de la Actualități foarte bine redactate, informația e foarte bună, iar Radio România Cultural (RRC), pe care îl cunosc mai bine, că ascult mai des și urmăresc de ani de zile, e chiar o poveste de succes în România. Acoperă foarte bine viața culturală din țară. Am avut ocazia să fim martori, cu o instituție publică de cultură a reușit să performeze la cele mai înalte niveluri. Mă refer aici la Institutul Cultural Român (ICR) și, din păcate, foarte-foarte repede a fost stricat și este o îngrijorare, să nu cumva să se întâmple și cu Radioul public, cu RRC, acest lucru. E foarte ușor să strici, e foarte-foarte greu să construiești ceva funcțional și să menții în timp; e foarte greu.

Matei Martin: Directoarea de programe a Festivalului Astra Film, de la Sibiu, Kató Csilla. Îl ascultăm acum pe Mircea Toma, jurnalist și președintele agenției de monitorizare a presei, Active Watch.

Mircea Toma: Radioul are o particularitate legată de natura posturilor, care, comparând cele două tipuri de funcționări, imaginea presupune o aparatură mai complexă, un număr de persoane mai mare, și raportul dintre taxa radio și taxa tv nu păstrează proporționalitatea costurilor. Din câte știu eu, taxa radio este cam la jumate din taxa tv, iar costurile reale, la Televiziune, sunt de 10 ori mai mari decât la Radio. Or, asta înseamnă, simplu, că Radioul are mai mulți bani, din start. Televiziunea a rămas sub nivelul de finanțare, ea a rămas la 4 lei, de foarte mulți ani, neindexarea acestei sume a generat o primă problemă de finanțare, iar celelalte probleme sunt taxele pe care ea le dă și pe care Radioul nu le dă. 15% din încasări pleacă pentru susținerea cinematografiei. Nu e un lucru rău, în principiu, dar e un decalaj față de celelalte televiziuni, care nu au această obligație, plătesc doar 4%, și este faptul că nu-și poate recupera TVA-ul. Un TVA foarte mare, generat de niște bani care traversează Televiziunea, ca să ajungă la regia care retransmite semnalul Televiziunii, deci nu sunt folosiți în Televiziune, pentru producție, ci sunt niște bani care vin de la buget, și trec pe la Televiziune, și pleacă imediat la o altă instituție a statului; trecerea asta, însă, generează TVA în sarcina Televiziunii, care, uimitor, spre deosebire de orice altă instituție similară, nu are posibilitatea să-și recupereze TVA-ul. Aceste costuri foarte mari sunt dintre cele care handicapează grav instituția. /…/ ne uităm la pierderile generate de contractele făcute, discutabile, suspecte, de diverși manageri care s-au perindat, ci, în primul rând, de aceste handicapuri, care fac din Televiziune o instituție cu costuri mult mai mari și cu presiuni mult mai mari decât Radioul public.
Pe de altă parte însă, atenţie! Faptul că există conflict de interese între preşedinte şi director general în cele două instituţii este un dezavantaj. Preşedintele este reprezentantul Consiliului de Administraţie, care veghează ca instituţia să rămână în parametrii definiţi de misiunea din lege. El nu are voie, preşedintele, în virtutea aceleiaşi legi, ca membru în Consiliul de Administraţie, să se amestece în conţinutul editorial al produselor instituţiei. Directorul, acesta se ocupă de implementarea strategiei definite la nivelul Consiliului de Administraţie. Deci, preşedintele CA trebuie să-l supravegheze pe director să-şi facă datoria. Or, când aceste două entităţi sunt aceeaşi persoană, se creează – nu e nevoie să spun – un conflict de interese, iar, mai mult de-atâta, preşedintele are acces la decizii care au efect editorial, prin director. Deci, nu e sănătos.
Şi vă mai dau câteva exemple: membrii CA, în versiunea de lege pe care noi vrem s-o propunem şi care modifică actuala lege, nu ar trebui să aibă dreptul să câştige bani de la Radio sau de la Televiziune, să aibă emisiuni. Pentru că, atunci când au emisiuni, ei vor intra în conflict de interese cu poziţia lor de supraveghetori ai instituţiei. Nu poţi să supraveghezi instituţia care te plăteşte.
*
Adela Greceanu: Dezbatem azi situaţia Releviziunii publice, soluţiile pe care le propun parlamentarii pentru salvarea ei din impasul financiar şi impactul pe care l-ar putea avea asupra Radioului public schimbarea Legii 41. Invitat în studioul RRC este scriitorul Florin Iaru.
Ce impact ar putea avea schimbarea acestei Legi 41 asupra Radioului, o instituţie care nu are problemele Televiziunii?

Florin Iaru: Acuma, trebuie să vă spun un lucru – Eu nu sunt un specialist în legi şi nici nu sunt un mare subtil şi analist al… Mie mi se pare, până în momentul de faţă, că Radioul se află pe un culoar favorabil, că fondurile…. Vreau să fac o paranteză: întotdeauna, într-o situaţie problematică, este bine să luăm urma banilor. Urmărim banii, găsim adevărul. Găsim adevărul, găsim soluţii. Nu găsim banii, nu găsim soluţii. Televiziunea se află într-o situaţie grea, după cum a spus, cred, Mircea Toma, din cauza faptului că are în continuare o taxă de 4 lei şi 25 bani pe lună şi, vorbind cu angajaţii Televiziunii, ar fi suficient ca această taxă să urce la 6 lei şi 25 bani pe lună, asta însemând că din 2002 sau 2003, această taxă nu s-a schimbat, ea nu s-a indexat. Nu uitaţi, salariile noastre, ale tuturor, şi costurile din România, salariile s-au mărit de vreo patru ori, iar preţurile s-au mărit de trei ori şi jumătate. Deci, tot ce se produce în televiziune – salarii şi producţie – costă de patru ori, cinci ori, şase ori mai mult, pe aceeaşi bani. Televiziunea Română nu are voie să fie comercială, deci n-are voie să întrerupă emisiunile cu publicitate care să aducă bani, trebuie să plaseze publicitatea între emisiuni. Din cauza asta, la un rating asemănător, Televiziunea Română şi un post particular câştigă mult mai puţin Televiziunea Română. Singura cale de susţinere este banul public, din nefericire. Ce se întâmplă însă…

Matei Martin: Şi taxa radio.

Florin Iaru: Şi taxa radio. Până în acest moment, taxa radio este acoperitoare pentru Radio România. Radio România nu văd să exceleze în publicitate. Nu cred că vă copleşeşte, n-o să întrerupem emisiunea asta niciodată pentru publicitate. Deci, în această jumătate de oră în care vorbim nu vine niciun ban din afară şi, în general, în niciun post din Radio România nu avem această publicitate întrerupătoare care salvează televiziunile particulare. Dar asta înseamnă altceva: costurile sunt aceleaşi. O emisiune la un radio particular costă la fel, dacă nu mai mult, sau mai puţin, dar cam la fel, cu una de la Radioul public. Din ce se susţine? Din taxa publică. Dacă Radio România se susţine din această taxă publică, Televiziunea Română nu poate face acest lucru. Singura soluţie, vă spun de la bun început, este mărirea taxei. Nu există altă măsură.

Adela Greceanu: Pentru Televiziune.

Florin Iaru: Pentru Televiziune, nu pentru Radio. Dacă Radio este în echilibru, este OK, dar în clipa în care peste doi ani, când preţurile la curent, la petrol, la personal, la ce vreţi dumneavoastră, la instrumentele de înregistrat vor creşte, Radio România se va confrunta cu aceeaşi problemă, pentru că nu poate acoperi din producţie – producţia nu aduce bani – producţia de stat nu aduce bani, ea oferă informaţie, într-un fel, nu gratuit, dar pe o taxă foarte mică.

Matei Martin: Florin Iaru, cum vă explicaţi faptul că decidenţii politici nu s-au gândit la această…

Florin Iaru: Ha,ha, ba s-au gândit!

Matei Martin: …măsură, la mărirea taxei…

Florin Iaru: Ha, ha, ha, ha, ha…

Matei Martin: … şi propun acum fel de fel de forme reforme…

Florin Iaru: Ha, ha, ha, ha, ha…

Matei Martin: … instituţionale.

Florin Iaru: Iertaţi-mă că râd… Este o carte, i-am uitat numele, mi-a povestit-o un bun prieten de peste Ocean despre ea, în momentul de faţă, politica este o luptă de reprezentare şi de acaparare a puterii. Nu că ar fi anormal să acaparezi puterea, dar nu ăsta-i scopul principal. Scopul este: acaparând puterea, să faci o politică. Dar cum lucrurile se schimbă repede, din 4 în 4 ani, lumea este atentă ce mase de alegători putem atrage de partea noastră, astfel încât să ne mai menţină o dată la putere şi să avem avantaj. Deci, nu va propune nimeni o mărire de taxe. Nimeni. Cel care o propune şi care este un om raţional – Hai, măi, oameni buni, în loc de o sticlă jumate de bere, două sticle de bere pentru televiziune pe lună, ca să obţinem o televiziune fără datorii şi fără probleme. Asta este principala… Şi o televiziune care să funcţioneze normal în spaţiul public, adică să ofere informaţii de interes public.

Matei Martin: Modificările în discuţie, acum, la Parlament…

Florin Iaru: Oh…

Matei Martin: …modificările Legii 41…

Florin Iaru: Da.

Matei Martin: …sunt un proces complicat. Cum vi se pare dezbaterea publică din jurul acestor schimbări legislative?

Florin Iaru: Oh, Dumnezeule! Avem dezbatere publică de 12 sau 13 ani, din 2002 sau 2003. Întrebaţi-l pe Mircea Toma cu „ActiveWatch” şi ONG-urile care au muncit pe o lege, au muncit 10 ani… şi…ha,ha,ha. /eendrefy
Politicienii au schimbat tot ceea ce s-a hotărât până în 2010 astfel încât nici ONG-urile care au muncit acolo nu mai sunt de acord cu ce scrie. Ştiţi de ce? Indiferent cât de puţin eficientă este Televiziunea Română ea poate fi un vector al unui mesaj politic. Or, tocmai asta nu trebuie să fie televiziunea publică, vector al mesajului politic. Ea trebuie să fie vector al unui mesaj public. Ni s-a dat exemplul BBC-ului, care este…. BBC. Ştiţi ce fonduri are BBC-ul pe an? Între 5 şi 15 miliarde de lire sterline. Între 5 şi 15 miliarde. Şi acolo este o luptă pentru audienţă şi calitate. Deci toţi se înghesuie să obţină audienţă şi calitate în acelaşi pachet. E o luptă foarte grea care cere resurse foarte mari. Şi, cu toate astea, vă mai spun un lucru: toate televiziunile de stat din Europa sunt pe deficit. De ce? Tocmai pentru că nu au dreptul să încaseze acest uzufruct al muncii lor: publicitatea.

Matei Martin: Poate o schimbare legislativă să aducă audienţă mai bună, calitate mai mare în programele tv şi radio?

Florin Iaru: Nu, nu, evident nu, şi asta v-am spus-o de prima dată. Oameni foarte buni în Televiziune, care muncesc de dimineaţă până seara, au idei şi fac orice, sunt, ca şi la Radio, ca peste tot în lume. Problema este că, fiind politizată, Televiziunea Română, deciziile sunt politice şi ţin de văru’ Pandelică, tanti Gherghina şi mătuşa Aglaia. Ăştia sunt cei care dictează în Televiziunea Română. „Băi, are mătuşa mea o emisiune extraordinară”. „Şi ce audienţă are?” „Nu te uita mă la audienţă. Nu contează, face o emisiune de calitate”… şi tot aşa, mai departe. Câtă vreme decizia este politică şi câtă vreme politicul şi relaţionalul dictează interesul în Televiziunea publică, nu se poate face lucrul… Dar să nu fiu atât de pesimist. Întotdeauna, se poate face un lucru. Când ai la dispoziţie 24, nu 24, 18 plus 18, 36 de ore, vreo 40 de ore pe zi, poţi să faci 20 de ore foarte interesante. Dar astea se fac cu resurse. Nu cunosc, în momentul de faţă, vreo emisiune interesantă, fără resurse. Gândiţi-vă la o mare anchetă, pe o mare problemă, cu reporteri trimişi, cu carul de reportaj, cu oameni cu care… Oamenii aştia costă, cheltuiesc, au nevoie de curent, de satelit, trebuie să stea sa mănânce, să plătească, să trăiască o săptămână şi să aducă rezultatul muncii lor. Cine plăteşte? Noi, consumatorii. Ar trebui să fim de acord. Dar în acelaşi timp, de fiecare dată cand vedem banii, când alţii… Fac o paranteză, numai o clipă, vă spun o poveste foarte simplă, cum e cu banii. Un batrân avea un fiu foarte leneş şi cineva îl învaţă să-l trimită în lume ca să câştige bani. Mama tânărului îi oferă, dimineaţa: „Nu te mai osteni, puiule. Ia bănuţii şi te întoarce”. Ia bănuţii, se întoarce la tat’su. Tat’su zice: Ăsta nu e ban câştigat de tine”; şi-i aruncă în foc. Tânărul râde. A doua zi, tot aşa, a treia zi, la fel, a patra zi mama zice: „Nu mai am bani. Du-te tu şi munceşte şi câştigă”. Şi se duce. Se întoarce, bătrânul se uită la bani. A – zice – şi ăsta e la fel….. Şi tânărul se aruncă cu mâinile în foc.” Când banii vin de la alţii, când vin din ploaie, de peste tot, ăia sunt bani nemunciţi şi nu te doare de ei.

Matei Martin: Ce ar trebui să înţeleagă plătitorii de taxe şi contribuabilii în legătură cu aceste schimbări legislative în discuţie în Parlament?

Florin Iaru: Principala problemă este la contribuabil. Contribuabilul, când cheamă un zugrav, nu-i plăteşte? Contribuabilul, când se duce şi cumpără o sticlă de apă minerală, nu plăteşte? Când alege dintre doua sticle de apă minerală, nu o alege pe aia care-i convine mai mult? Pe toate lucrurile pe care le obţine, cu excepţia informaţiei, el este convins că trebuie să plătească. Numai informaţie nu crede că trebuie să plătească şi din cauza asta este un cerc vicios. Nu-mi place să-ţi dau banii, nu-mi place ce-mi oferi pentru banii pe care nu ţi-i dau.

Adela Greceanu: Una dintre soluţiile propuse pentru salvarea Televiziunii este despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general cu scopul depolitizării instituţiei. Dar Consiliul de administraţie este numit politic, conform algoritmului de reprezentare în Parlament. Deci cum s-ar depolitiza…

Florin Iaru: Dar de ce trebuie… Iertaţi-mă, de ce e numit politic?

Adela Greceanu: Deci, cum s-ar depolitiza, prin separarea celor două funcţii, aceste două instituţii publice?

Florin Iaru: Vă spun, este imposibil în momentul de faţă. Doar dacă se petrece o minune şi în parlamentul din iarna asta, a lui 2016, apar 50% partide locale, orăşeneşti, cetăţeneşti, care n-au nicio treabă cu politica. Aşa-i că pare interesant? Ei bine, nu se va întâmpla!

Matei Martin: Există un acord în România cu privire la necesitatea unor posturi publice de radio şi televiziune? Înţeleg oamenii această nevoie de a susţine din bani publici şi din taxă aceste instituţii?

Florin Iaru: Păi fără asta murim! E ca şi cum mi-aţi spune: ai intrat pe un teritoriu minat şi nimeni nu-ţi pune pancarte „Ia-o pe acolo” sau „Mergi pe aici”. În momentul de faţă, viaţa publică, viaţa politică, viaţa socială, viaţa economică reprezintă un tot minat. Este plin de bombe care explodează în clipa în care pui piciorul pe ele; economic, social, medical – ce vreţi dvs. Peste tot există această avalanşă a falsului şi a intenţiei de a-ţi vinde nea Vasile… Vrea nea Vasile să-ţi vândă o raţă pe post de curcan; o găină pe post de struţ. Este această tendinţă naturală de a înşela, de a-l înşela pe celălalt. Posturile publice au această datorie de a ţine echilibrul în informaţie. Cine vrea să aibă echilibru ar trebui să poată da 2 lei în plus pe lună. Eu sunt pentru asta!

Adela Greceanu: Ce consecinţe ar avea unirea Televiziunii cu Radioul?

Florin Iaru: Nu! Nu vreau să aud de una ca asta!!! Vă rog!

Adela Greceanu: E una dintre variante.

Florin Iaru: Vă spun un banc: se întâlnesc orbul cu şchiopul, şi orbul zice: „Cum îţi mai merge, şchiopule?” Şi şchiopul îi răspunde: „Precum vezi, orbule!” Exact asta ar fi. Exact ca în Hieronymus Bosch, unde unii cad în prăpastie şi îi trag după ei pe ăia care privesc spre cer nimicul. Doamne fereşte să legăm o instituţie care trăieşte de sine stătător de una care îşi dă duhul. Dar nu-şi dă duhul pentru că asta e /…/, ci pentru că are o cizmă pusă pe gât.

Adela Greceanu: Florin Iaru, mulţumim că aţi venit şi astăzi la „Timpul prezent”. Cu bine, pe mâine seară!