Sancțiuni de peste 16.000 lei date luna trecută de jandarmii mureșeni

Gruparea de Jandarmi Mobilă Mureș a participat, în luna februarie, la 24 de manifestări de protest. De asemenea, jandarmii au asigurat ordinea publică și la câteva manifestări cultural-artistice și sportive .
Sancțiunile au fost aplicate pentru refuz de legitimare, consum de băuturi alcoolice, comerț ambulant și lipsa documentelor de proveniență pentru bunurile comercializate, a precizat pentru RTM purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Mureș, Adina Chiș:

În luna februarie, efectivele grupării de jandarmi au executat 290 de misiuni constatând 5 infracțiuni, 7 autori fiind reținuți și 154 sancțiuni contravenționale, în sumă de 16.100 lei. Au fost constatate 4 fapte infracțiuni de furt cu 6 autori, 106 sancțiuni cu avertismet scris și 30 de amenzi, în valoare de 6450 de lei, pentru încălcarea ordinii și liniștii publice. Au fost puse în executare 6 mandate de aducere, a unor persoane, iar dispeceratul unității a monitorizat 64 de transporturi speciale și de valori.”

Jandarmii mureșeni au mai acționat pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori și sustragerii de material lemnos. În urma acțiunilor a fost deschis un dosar penal și 6 persoane au fost amendate cu suma de 9.200 lei.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 4. NICO – Oare cine?,

  • 5. SORE – O sa te uit,

  • 6. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 7. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 8. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 9. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 10. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 11. SHAKIRA – Nada,

  • 12. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 13. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 14. VANOTEK – Love is gone,

  • 15. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 16. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 17. RITA ORA – Let you love me,

  • 18. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 19. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 20. ELENA – Un gram de suflet,

  • 21. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 22. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 23. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 24. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 25. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 26. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 27. LORA – Pleaca,

  • 28. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 29. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7607RON0.0043
  • usd 0.7653 1 0.0003

  • chf 4.1976 1 0.0086

  • aud 2.9742 1 0.0004

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}