Săptămâna aceasta s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea liniei ferate Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc.
Evenimentul a fost marcat prin lansarea unei monografii a staţiei CFR Sfântu Gheorghe, realizată de inginerul Radu Bellu.
Linia a pornit de la Sfântu Gheorghe şi s-a oprit la Târgu Secuiesc pentru că nu au mai fost bani pentru continuarea ei. Abia 15 ani mai târziu, în anul 1907, s-au reluat lucrările cu intenţia de a trece peste munte şi a ajunge la Târgu Ocna, dar posibilităţile tehnice din vremea respectivă nu au permis, aşa că capătul liniei a rămas la Breţcu, unde este şi în ziua de azi, spune inginerul Radu Bellu.
Acesta a menţionat că a luat decizia de a realiza monografia staţiei CFR Sfântu Gheorghe, unde a lucrat timp de cinci ani, pentru a rămâne o mărturie despre vremurile trecute.
Ioana Dima