„Sărbătoarea ouălor roşii” are loc azi la Brădet, județul Covasna

Meşteri în arta încondeierii ouălor sunt aşteptaţi la cea de-a 23-a ediţie a festivalului „Sărbătoarea ouălor roşii”, ce va avea loc azi, cea de-a treia zi de Paşti, în localitatea Brădet, de lângă Întorsura Buzăului. Festivalul va cuprinde, printre altele, un concurs şi o expoziţie de ouă încondeiate, precum şi un spectacol cultural şi artistic.
În zona Întorsurii Buzăului a treia zi de Paşti se sărbătoreşte în comunitate. În această după amiază, localnicii se vor întâlni la Căminul cultural din Brădet, unde va avea loc tradiţionalul concurs de ouă încondeiate, precum şi un spectacol, invitaţii speciali fiind ansamblul “Cununa Carpaţilor”, solistul Ionuţ Langa şi cvintetul vocal Anatoly din Braşov.
Festivalul a fost inițiat în urmă cu 23 de ani de directorul Casei de cultură orășenești din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, care a păstrat toate ouăle câștigătoare la edițiile de până acum și dorește să amenajeze un mic muzeu al ouălor încondeiate.
„Sărbătoarea ouălor roşii” de la Bradet va începe la ora 16, iar la concurs sunt aşteptaţi aproape 20 de concurenţi.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri