Sărbătoarea Sântiliei în Covasna

Membrii comunităţii româneşti din comuna covăsneană Zăbala se vor întâlni duminică la sărbătoarea „Sântiliei”, o tradiţională manifestare culturală ce reînvie vechile obiceiuri ale păstorilor din zonă.
Manifestarea se înscrie în şirul târgurilor organizate în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, cum ar fi „Nedeia mocănească” de la Voinești-Covasna sau „Târgul de fete” de pe muntele Găina, care au loc, prin tradiţie, la jumătatea verii când tinerii ciobani coborau din munte ca să-şi aleagă viitoarele neveste.
Ediția de anul acesta va avea loc duminică, 26 iulie (a.c.), în Poiana Sintiliei din Zăbala în organizarea Asociației Cultural Creștine ”Căciula”.
Sărbătoarea va începe la ora 11.00, cu o slujbă la Biserica Ortodoxă din comună, după care, alaiul va porni către Poiana Sintiliei, unde va fi reconstituită o nuntă tradițională, fiind prezentate obiceiurile specifice zonei. Vor avea loc spectacole de muzică şi dans popular, iar sărbătoarea se va încheia cu Balul Sintiliei.

Mara Deleanu

Foto: www.financiarul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 4. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 5. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 6. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 7. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 8. LORA – Pleaca,

  • 9. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 10. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 11. NICO – Oare cine?,

  • 12. SORE – O sa te uit,

  • 13. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 14. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 15. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 16. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 17. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 18. SHAKIRA – Nada,

  • 19. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 20. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 21. VANOTEK – Love is gone,

  • 22. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 23. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 24. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 25. RITA ORA – Let you love me,

  • 26. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 27. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 28. ELENA – Un gram de suflet,

  • 29. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7559RON-0.0017
  • usd 0.7867 1 -0.0033

  • chf 4.1867 1 -0.0028

  • aud 2.9815 1 -0.0195

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}