Sașii transilvăneni se întâlnesc la sfârșit de săptămână la Sighișoara

Municipiul Sighișoara va organiza, în perioada 13-14 octombrie, Festivalul Internațional al Sașilor Transilvăneni, cu tema SAȘII LA CENTENAR.
Festivalul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și va oferi oaspeților un melanj de cultură, artă culinară și divertisment specific.
Pe parcursul a două zile, vizitatorii vor avea parte de un program de muzică, dans săsesc, expoziții de fotografie, carte veche, conferințe tematice și standuri cu produse tradiționale.
Reprezentantul organizatorilor, Florin Grigoraș.

Este gândit ca o întâlnire a populației care studiază germană, pentru că nu mai sunt foarte mulți sași în România dar foarte mulți tineri studiază limba germană și sunt preocupați de cultura săsească, participă la formațiile de dansuri, de muzică, pe lângă forumul german din fiecare localitate. Festivalul va dura două zile, în Cetatea Sighișoarei, sunt invitate grupuri de dansuri săsești, grupuri muzicale săsești, vom avea gastronomie în general după rețetele tradiționale săsești, vor fi câteva sute de participanți.”

Pe parcursul celor două zile, pe scena din Piața Cetății vor avea loc concerte de muzică și poezie săsească susținute de Manfred Seiler și Ricky Dandel, Hit Parade cu Francesco Napoli, Arzenium de la O-Zone și Dj Chrissie.
La Biserica din Deal, Remus Henning va susține un concert de orgă cu lucrări de Johann Sebastian Bach, Johann Kaspar Kerll, Dietrich Buxtehude, Josephus Fazakas Krisbacensis, Martin Schneider și Carl Czerny.

Raluca Creţ

Afis-fara-sigle-A-4-724x1024

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Parteneri