Scandal la aprobarea bugetului Aeroportului Tg. Mureş.

Şedinţa extraordinară de astăzi a CJ Mureş a fost rezervată discutării raportului unei comisii a CJ, privind activitatea Regiei Autonome Aeroportul „Transilvania” Tg Mureş, la care presei i-a fost interzis accesul.

La punctul privind aprobarea bugetului, preşedintele CJ, Lokodi Edita a explicat că bugetul instituţiei este identic cu cel de anul trecut.

Lokodi Edita a susţinut că salariile celor din conducere sunt exagerat de mari, astfel nu e normal ca o femeie de serviciu din Aeroport să câştige de 3 ori mai mult decât una din CJ, sau din instituţiile subordonate.

Şi consilierul judeţean Mihai Poruţiu l-a acuzat pe directorul Aeroportului, Ştefan Runcan că cere prea mulţi bani pentru cheltuieli de personal, în condiţile în care el şi alte persoane din conducere au venituri lunare de 2-3000 de euro.

Mihai Poruţiu a exemplificat, spunând că Runcan are un venit anual de 170.000 de lei, adică circa 14.000 de lei pe lună.

Directorul Aeroportul, Ştefan Runcan a declarat că salariul său lunar este de 5,9 milioane de lei şi a refuzat să facă alte declaraţii, susţinând că va avea o conferinţă de presă în acest sens.

Plenul CJ Mureş a decis ca până în luna mai să aibă loc alegeri în consiliul de administraţie al Aeroportului, cu desemnarea unui preşedinte al comisiei, altul decât Ştefan Runcan.

Acesta, asigură preşedintele CJ, Lokodi Edita,  va rămâne manager al regiei, însă îi vor fi reduse substanţial puterile şi atribuţiile.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00260
  • usd 0.1183 1 0.0005

  • chf 5.1289 1 0.0195

  • aud 3.0047 1 -0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Fostul premier Petre Roman şi fostul vic...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, a...

Parteneri