Scriitori la școală – Írók az iskolában

Scriitori la școală este un proiect pentru liceeni, inițiat de tinerii jurnaliști târgumureșeni Andrei Vornicu și Valentin Covaciu, Asociația Podium și alți câțiva parteneri locali.

Elevi de la patru licee din Tîrgu Mureș au avut ocazia să se întâlnească, în timpul orelor de limba și literatura română sau de limba și literatura maghiară, cu scriitori contemporani foarte cunoscuți pe scena literară europeană.

Székely Csaba și Alina Nelega au fost la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Medeea Iancu s-a întâlnit cu elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Crista Bilciu a fost la Colegiul Național „Unirea”, iar Bartis Attila s-a întâlnit cu elevi ai Liceului Vocațional de Artă. Dialogurile dintre elevi și scriitorii invitați de Asociația Podium au fost moderate de cadrele didactice de specialiate.

Ne propunem să le oferim elevilor de liceu, profesorilor și scriitorilor contemporani, în principal tineri, posibilitatea de a se cunoaște. Întâlnirile vor avea loc într-un cadru convențional, în sala de clasă, într-un mod inedit – la alegerea scriitorului invitat după o consultare prealabilă cu profesorul de literatură, pentru ca întâlnirea să fie una autentică. Vrem ca aceste întâlniri să constituie o provocare agreabilă pentru scriitori, elevi și profesori”, spune Andrei Vornicu.

În vara și toamna aceasta, ne-am concentrat mai mult pe făcut planuri, scris proiecte și am reușit să aducem încă trei oameni în echipa proiectului. În 2019, vor reveni în liceele din Tîrgu Mureș cu 10 scriitori, 5 autori maghiari și 5 autori români, care deja au acceptat invitația noastră: Tudor Ganea, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Márton Evelin, Demény Péter, Kali Ágnes, Vida Gábor și László Noémi”,  spune Valentin Covaciu.

Ne dorim să organizăm aceste întâlniri între scriitori, elevi și profesori deoarece tinerii par să citească tot mai puțin, iar programa școlară nu pune un accent foarte mare pe literatura contemporană. Piața de carte din România crește constant în ultimii ani, dar, în comparație cu media din Uniunea Europeană, este în continuare foarte mică. Marea majoritate a tirajelor cărților semnate de autori contemporani sunt de abia câteva sute de exemplare. În aceste condiții, considerăm la fel de important, nu doar creșterea interesului pentru literatură, dar și creșterea capacității tinerilor cititorii de a discerne ofertele venite din partea editorilor în așa fel încât să-și ofere lecturi de calitate. De aceea, vom invita împreună cu partenerii proiectului și sfătuindu-ne cu profesorii de literatură scriitori de certă calitate. Aceste aspecte se regăsesc în studiile și barometrele făcute în ultimii ani cu privire la consumul cultural, cum ar fi studiul realizat de studiul Federația Editorilor Europeni, despre care a scris Matei Martin în Dilema veche, nr. 693, 1-7 iunie 2017, sau „Barometrul de consum cultural 2017”, realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, publicat pe site-ul culturadata.ro.

Ideea de a organiza întâlniri între scriitori contemporani și tineri a fost una mai veche, dar s-a coagulat mai concret după ce anul trecut am participat la Festivalul internațional de literatură și traducere Iași (FILIT), unde am avut ocazia să vedem cât de bine primesc elevii întâlnirile cu scriitori contemporani, dar am observat și că una dintre temele recurente în cadrul discuțiilor a fost necesitatea de a ajunge cu autorii și cărțile autohtone contemporane în fața publicului tânăr, elevi de liceu sau studenți. Astfel, am ajuns să ne dăm seama că ideea noastră e bine-venită în contextul în care literatura contemporană autohtonă, atât de limba română cât și de limba maghiară, are nevoie să-și creeze audiențe noi și să-i „crească” împreună cu autorii tineri și pe tinerii cititori”, au adăugat Andrei Vornicu și Valentin Covaciu.

Noutăți despre proiectul „Scriitori la școală” puteți afla urmărind site-ul Asociației Podium, site-urile bistos.ro și biztos.ro sau pagina de facebook bistos.ro.

Diana Gherendi

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri