Scriitorul Lazăr Lădariu a plecat la cele veşnice

Unul din cei mai vechi jurnaliști mureșeni, poetul Lazăr Ladariu s-a stins din viaţă la 1 ianuarie 2019, la vârsta de 79 de ani.

Partenera sa de viaţă, jurnalista Mariana Cristescu, a postat un mesaj la despărţire:

„Cutremurată de durere, vă anunț că, după o lungă, nedreaptă și grea suferință, poetul și jurnalistul LAZĂR LĂDARIU ne-a părăsit în această primă dimineață a noului an.
Priveghiul va avea loc, în Capela Bisericii de Piatră, joi, 3 ianuarie, între orele 18-20.
Înmormântarea, vineri, 4 ianuarie, de la ora 12, în Cimitirul Bisericii de Lemn din Târgu-Mureș.
Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții săi, în veșnică lumină și neuitare!” a scris Mariana Cristescu.

Născut la 25 martie 1939, la Idicel, în judeţul Mureş, Lazăr Lădariu a fost redactor-șef al cotidianului Cuvântul liber. A intrat şi în politică după 1990. A fost ales ca deputat în legislatura 1992-1996 și în legislatura 1996-2000 pe listele partidului PUNR .
În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1996-2000, Lazăr Lădariu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia și Federația Rusă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Redactia

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu LUMINITA AVRAM

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 4. SHAKIRA – Nada,

  • 5. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 6. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 7. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 8. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 9. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 10. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 11. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 12. ELENA – Un gram de suflet,

  • 13. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 14. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 15. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 16. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 17. LORA – Pleaca,

  • 18. SORE – O sa te uit,

  • 19. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 20. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 21. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 22. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 23. VANOTEK – Love is gone,

  • 24. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 25. RITA ORA – Let you love me,

  • 26. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 27. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 28. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 29. NICO – Oare cine?,

  • 30. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

Sugereazã piesã
= 4.7432RON0.0017
  • usd 0.7532 1 0.0034

  • chf 4.3319 1 0.0083

  • aud 2.9158 1 0.0045

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}