UPDATE Sentinţa definitivă, astăzi, în dosarul FNI

UPDATE 12:35 Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii. În schimb, instanţa a dispus achitarea sa pentru infracţiunea de delapidare. Totodată, omului de afaceri îi va fi confiscată suma de 13 milioane de dolari. Potrivit reporterului Radio România Actualităţi, Diana Surdu, prin deciziile de astăzi, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelul Parchetului şi i-au mărit pedeapsa lui Sorin Ovidiu Vântu. În prezent, inculpatul se află în închisoare, unde execută o pedeapsă de şase ani şi două luni de detenţie, primită în dosarul legat de falimentarea Companiei Petromservice.

***

Sorin Ovidiu Vîntu află astăzi sentinţa definitivă în dosarul FNI. Omul de afaceri a fost condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii, dar a contestat decizia.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. El a fost condamnat până în prezent în trei dosare, executându-şi pedepsele.

În 24 ianuarie 2014 a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

Anterior, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Sursa: Mediafax/RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Stradă surpată la Slănic: 20 de persoane...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Autorităţile au dispus evacuarea prevent...

Parteneri