Sepsi Sf.Gheorghe și Olimpia Brașov încep lupta pentru finală
Cele două formații sunt adversare în semifinalele Ligii Naționale de baschet feminin, urmând să se întâlnească, sâmbătă seara, la Sf.Gheorghe, de la ora 19.00, în primul meci al confruntării. A doua partidă se va disputa miercuri, 12 aprilie, la Brașov, iar un eventual meci III, decisiv, este programat două zile mai târziu, pe terenul grupării covăsnene.
Cele două formații s-au întâlnit până acum de 4 ori în actuala stagiune, toate partidele fiind câștigate de Sepsi. În sezonul regulat, echipa antrenată de Mikes Zoran s-a impus cu 67-62, pe teren propriu și cu 74-71, la Brașov, iar în grupa I-VI, a învins cu 79-45, în deplasare și cu 81-57, la Sf.Gheorghe.
În sferturi, Sepsi a trecut de CSBT Alexandria(81-64 și 85-75), iar Olimpia CSU Brașov a eliminat pe Phoenix Galați(74-72 și 96-75).
În cealaltă semifinală se înfruntă Universitatea Cluj și CS Municipal Târgoviște.
Valeriu Voaideș