„Sferturi” la CE de baschet feminin
Cehia găzduieşte, în perioada 16-25 iunie, turneul final al Campionatului European de baschet feminin pentru senioare. Joi, 22 iunie, la Praga se vor disputa sferturile de finală: Belgia – Italia (de la ora 13:30); Turcia – Grecia (începând cu ora 16:00); Spania – Letonia (de la ora 19:00) şi Franţa – Slovacia (cu începere de la ora 21:30). De notat că, la această fază a competiţiei nu participă Serbia, deţinătoarea la zi a trofeului, care a fost eliminată, în „optimi” de Letonia (FOTO, din meci).
Vineri, 23 iunie, va fi zi de odihnă. Semifinalele competiţiei sunt programate sâmbătă, 24 iunie, tot la Praga, unde se vor disputa duminică, 25 iunie, finala mare, „finala mică” şi două jocuri de clasament.
Septimiu Cioloboc