Simona Halep:” Am fost stresată, nu am simţit jocul”

Jucătoarea română, numărul 3 mondial, a declarat, după jocul pierdut, marţi, în sferturile turneului Australian Open, că a fost stresată înainte de meci şi nu a simţit jocul.
”Am făcut un antrenament bun dimineaţă, dar poate am fost un pic prea stresată la începutul meciului. A fost o zi rea pentru mine. Ea a jucat bine şi i-a intrat totul. A meritat victoria. Sunt un pic tristă că nu am putut juca tenisul meu obişnuit, dar se mai întâmplă. Trebuie să privesc înainte, către următorul turneu”, a declarat Halep după eşecul cu 4-6, 0-6 în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova, citată de site-ul oficial al turneului de Mare Şlem.
”Nu am simţit presiunea, ca să spun aşa. Am fost un pic stresată, nu ştiu de ce. Aveam experienţa sferturilor de finală de anului trecut, deci nu înseamnă că am simţit presiunea. Nu am simţit jocul, nu am am simţit mingea. A fost o zi proastă pentru mine”, a mai spus numărul trei mondial.
”Încă din debutul meciului am simţit că jocul meu nu merge şi am încercat să schimb ceva, dar nu mi-a reuşit. În momentele importante ea (Makarova, n. red.) a jucat foarte bine. A avut câteva mingi norocoase pe linie, iar ale mele s-au des afară. Nu a fost bine pentru mine, dar sunt bucuroasă pentru performanţa mea la acest turneu”, a precizat Halep (23 ani).

Simona Halep a recunoscut că mai sunt şi astfel de momente în viaţa unui jucător de tenis, când ”simţi că nu eşti într-o dispoziţie bună de joc, nu simţi jocul. Dar, e normal, sunt multe meciuri şi uneori e normal să simţi astfel”.

”Am experienţa sferturilor de finală al turneele de Grand Slam, dar uneori nu poţi controla situaţia. Am încercat, am făcut tot ce am putut în acest meci, din punct de vedere mental, pentru că uneori în timpul jocului nu am luptat prea bine azi. Mi-am pierdut concentrarea de a câştigat puncte, de a câştiga meciul şi nu am mai crezut în al doilea set, probabil de aceea am pierdut cu 0-6”, a afirmat jucătoarea constănţeană.

Halep a mai spus că se aştepta ca Makarova să joace în forţă, dar rusoaica a jucat cu intensitate redusă, ”a deschis foarte bine unghiurile, a făcut un joc diferit”. ”A jucat bine, a servit foarte bine, iar slice-ul cu stânga nu e uşor de returnat”, a completat Simona.

Românca s-a declarat totuşi mulţumită cu prestaţia şi rezultatul de la Melbourne în acest an: ”Anul trecut a fost un rezultat mare pentru mine aici. Acum nu pot spune că e foarte mare, dar e destul pentru mine. Am început foarte bine acest an, am câştigat un titlu, iar aici am făcut câteva meciuri bune. Am încredere că acest an va fi mai bun pentru mine decât anul trecut. Încerc să îmi îmbunătăţesc jocul şi mentalul. Cred că sunt pe drumul cel bun pentru a urca mai sus în top, dar e dificil. Fiecare meci e greu la acest nivel. Toată lumea vrea să mă învingă,. pentru că sunt în top. Ştiu acest lucru din trecut, aveam aceeaşi mentalitate. Totuşi, vreau să joc în continuare cu plăcere şi să fiu relaxată pe teren, să nu simt presiunea. Nu vreau să fiu stresată pe teren pentru că este doar tenis, fiecare meci este diferit, fiecare zi e diferită. Trebuie să mergem mai departe, să vedem cât de buni putem fi”.

Simona Halep a mai spus că surorile Williams au fost un fel de model pentru ea: ”Sunt mari luptătoare şi sunt încă la 30-34 de ani. E extraordinar, impresionant. Sunt mari campioane şi, după părerea mea, mai am mult de învăţat de la ele”.
Cea mai bună jucătoare română a momentului a menţionat că pentru ea urmează participarea la meciul cu Spania din Grupa Mondială II a Fed Cup (7-8 februarie, la Galaţi), iar apoi turneul WTA de la Dubai.

sursa foto- prosport.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri