Foto: roland garros.com Simona Halep la Roland Garros
Urmăresc cu atenţie turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, al cărui trofeu ar putea fi în vitrina Simonei Halep. De ce zic „ar putea”? Deoarece tenisul de câmp este un sport individual, cu excepţia probei de dublu, sport în care dacă ai clacat eşti terminat. Faci o întindere, ai o indigestie, bagi o alunecare pe zgură, te alegi cu o entorsă şi… gata, adversarul te-a mâncat. Aşa a păţit Simona în finala de la Roma, contra Elinei Svitolina din Ucraina: entorsă şi la revedere trofeu!
La Paris, Halep nu a mai şchiopătat contra Svitolinei decât mental, până la 3-6 şi 1-5, după care a dezlănţuit iadul. Nu a fost un meci reuşit al româncei, dar este remarcabilă puterea de a reveni când eşti în genunchi. Încasezi lovituri cu nemiluita şi când duşmanul crede că te-a lichidat, te ridici ca ditamai Rocky (Rocky 1, Rocky 2, Rocky 3,… naiba ştie câte episoade s-au turnat).
În actuala ediţie a Internaţionalelor Franţei, Simona Halep a jucat cel puţin două „finale”, înaintea celei oficiale cu letona Jelena Ostapenko, de sâmbătă, 10 iunie, cu start la ora 16:00. Întâi a remontat dezastrul cu Svitolina, din „sferturi”, meci de care pomeneam, iar apoi a întrecut-o pe Karolina Pliskova, în semifinale. Cehoiaca declara după joc, cu umoru-i specific că (citez din memorie): „Pariez tot ce am că Simona va câştiga trofeul”. Şi, bănuiesc că Pliskova are oarişce agoniseală, dacă stă taman la Monte Carlo.
Înaintea partidei contra Karolinei urmăream spusele fostului tenisman Mats Wilander, care face şi desface acest sport pe un canal internaţional de televiziune. Suedezul o vedea favorită pe Pliskova, pentru că (zicea el) are mai multe arme. Am rămas siderat şi, pe moment, m-am gândit că eu chiar habar n-am de tenis. Pe parcursul meciului m-am liniştit, văzând că Pliskova nu are decât o armă: primul serviciu, ca din tun, pe baza căruia, dacă i-a intrat, face punctul şi diferenţa. În rest, reţinere, atitudine flegmatică şi joc lent. Că de la înălţimea ei nu merge altfel. Este un fel de John Isner feminin. E uşor să serveşti din înaltul cerului şi e foarte greu să returnezi de la şes, de la Constanţa. Dar când Simona Halep reuşea să dea înapoi mingile bubuite ale Karolinei Pliskova, cehoaica parcă nu ştia cum să procedeze cu ele, având dese scurt-circuite.
Trofeul de la Roland Garros, ediţia 2017, ar trebui să fie în palmaresul sportivei noastre, pentru că: 1) Jelena Ostapenko este prea naivă în joc şi are o exuberanţă specifică tinereţii; 2) a ajuns în finală pe partea de tablou de unde au dispărut prematur favorite ca Angelique Kerber, Garbiñe Muguruza sau Svetlana Kuznetsova şi 3) nu e, nici pe departe, de valoarea româncei.
Aşa că, dacă lucrurile decurg normal, Roland Garros-ul este al Simonei. Nu trebuie să se alinieze nici stelele şi nici ca Nostradamus să fi prezis dezastre.
Septimiu Cioloboc
