Simona va fi iarăşi numărul 1 WTA

Finala turneului feminin de tenis „Qatar Total Open” de la Doha a fost câştigată de Petra Kvitová din Cehia, cap de serie 16, care duminică, 18 februarie, s-a impus în trei seturi, cu 3-6, 6-3, 6-4, în faţa celei de-a patra favorite, spaniola Garbiñe Muguruza. Simona Halep (FOTO), a doua favorită a turneului, urma să joace cu Muguruza în semifinalele de sâmbătă, 17 februarie, însă cu o zi înainte – vineri, 16 februarie – după disputa, câştigată, cu americana Catherine CiCi Bellis, din „sferturi”, românca a anunţat că se retrage din competiţie şi că nu va participa nici la turneul de la Dubai, din cauza unei tendinite. Totuși, după competiţia din Emiratele Arabe Unite, Simona va redeveni numărul unu mondial, deoarece nici daneza Caroline Wozniacki nu va lua parte la turneul de la Dubai, unde avea de apărat niște puncte, pe care astfel le pierde. „Qatar Total Open” a beneficiat de premii de peste trei milioane de dolari.
La masculin, cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. Roger Federer, care la data de 8 august va împlini 37 de ani, a câștigat trofeul turneului de tenis „ABN AMRO” de la Rotterdam, din Olanda. Duminică, 18 februarie, elvețianul s-a impus în două seturi identice şi scurte, 6-2, 6-2, în fața mult mai tânărului bulgar Grigor Dimitrov. Turneul „ABN AMRO” a fost dotat cu premii de aproape două milioane de euro.

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri