Foto: twitter.com - Roland-Garros Simona, victorie step by Stephens
După ceva mai mult de două ore de joc, Simona Halep (FOTO), principala favorită şi lider WTA, a câştigat sâmbătă, 9 iunie, turneul feminin de tenis de la Roland Garros, impunându-se cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1 în faţa americancei Sloane Stephens, cap de serie 10. Meciul a avut loc la arena „Philippe-Chatrier”. Acesta este primul turneu de Mare Şlem pe care Simona şi-l adjudecă, după alte trei pierdute (două chiar la Paris, în 2014 şi 2017 şi unul la Melbourne, în acest an).
Iată, în rândurile de mai jos, scurta naraţiune de dinaintea finalei.
Roland Garros, între poveste şi isterie
Calificarea Simonei Halep în finala de la Roland Garros a generat iarăşi isterie naţională. Spun iarăşi, deoarece românca a mai jucat două asemenea meciuri la Paris, cu trofeul pe masă, ambele pierdute: finala de poveste din 2014, cu rusoaica Maria Sharapova şi cea horror din 2017, contra letonei Jelena Ostapenko. Spun isterie naţională, întrucât, de câteva zile, toată ţara aşteaptă victoria Simonei ca pe o izbăvire, ca pe o mântuire a neamului. Un succes românesc la Paris în sâmbăta de 9 iunie anul Domnului 2018 ar da… ignore, pentru o vreme, tuturor frământărilor patriei, legate de guvernare, de pensii, de sănătate, de educaţie, de catedrala încă nemântuită a mântuirii…
Este isterie naţională şi pentru că anumiţi reprezentanţi ai mass-media, care de obicei îşi văd de cratiţele, maionezele şi de politica lor s-au trezit deodată specialişti în tenis. Halepologi de-a dreptul.
Prima finală a fost, într-adevăr, una bună de spus copiilor şi nepoţilor pe orice anotimp, inclusiv iarna la gura sobei, unde zgura roşie pare ruptă din tărâmul fantasticului, atât de bine se „potriveşte” cu gheaţa, cu frigul, cu întunericul şi cu facturile la gaz şi lumină. În urmă cu patru ani Sharapova era pe cai mari. Urla la fel de explicit ca acum, teatraliza la fel de ieftin şi de mult primul serviciu ca astăzi şi pleca la vestiar tot în paşi mărunţi ca să schimbe rochiţa de joc. Dar nu era acuzată, încă, de folosirea unor substanţe ajutătoare. Simona era foarte tânără şi la fel de ambiţioasă, dar lipsită de experienţă. Iar arbitrii au ţinut cu prinţesa Maşa, nu cu copila din Balcani, aflată atunci la poalele muntelui celebrităţii. Meciul a fost epic şi, cu un dram de noroc, Halep ar fi putut câştiga în faţa rusoaicei. Dar n-a fost să fie.
A trebuit să mai aşteptăm trei ani, până să o vedem pe constănţeancă în a doua finală la Roland Garros, cea din 2017, în care pornea favorită. Era deja celebră, se pregătea să devină numărul unu în lume şi avea în faţă pe neica nimeni: o fătucă obraznică din regiunea Baltică, o tupeistă total diferită de molcoma laponă Enigel şi care a dat de pământ (sau, mă rog, de zgură) şi cu Simona Halep şi cu poezia lui Ion Barbu,… aia cu Riga Crypto, regele ciupercă. Prin urmare, finala cu domnişoara Ostapenko nu este recomandată celor mici şi se poate povesti copiilor de peste 12 ani numai cu acordul medicului cardiolog.
A fost finala din 9 iunie 2018 una normală? Una de bun augur pentru româncă? Una în care adversara să fi stat cuminte într-un colţ, încasându-şi pumnii cuveniţi unui out-sider? Sau a pierdut, iarăşi, Simona?
Iată întrebările unui început de nouă poveste pariziană, una pe care şi-o va aminti cu plăcere, sau din contră, americanca Sloane Stephens.
Septimiu CIOLOBOC
