Sindicaliştii din învăţământ cer ajutorul preşedintelui Iohannis pentru alocarea a 6% din PIB

Într-o scrisoare deschisă adresată lui Klaus Iohannis, Federația Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar îi cere şefului statului să facă presiuni pentru alocarea procentului din PIB prevăzut de lege.
Sindicaliștii spun că sistemul de educaţie din România este subfinanţat constant, contrar prevederilor legale naţionale şi sub alocările din UE, care sunt în medie de 5,2% din PIB.
Liderul FSLI Mureș, Cornel Cruceanu.

Sindicaliştii au indicat şi un studiu al UNICEF apărut recent care arată că, dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educaţia până la 6% din PIB, creşterea economică ar putea atinge un nivel de 2,7 – 2.95% în perioada 2015 – 2025, în loc de 2% cât este în prezent.

Raluca Creţ

 

Sursa foto: www.cotidianul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 4. SHAKIRA – Nada,

  • 5. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 6. SORE – O sa te uit,

  • 7. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 8. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 9. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 10. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 11. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 12. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 13. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 14. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 15. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 16. ELENA – Un gram de suflet,

  • 17. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 18. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 19. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 20. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 21. LORA – Pleaca,

  • 22. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 23. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 24. VANOTEK – Love is gone,

  • 25. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 26. RITA ORA – Let you love me,

  • 27. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 28. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 29. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 30. NICO – Oare cine?,

Sugereazã piesã
= 4.7340RON0.002
  • usd 0.7371 1 0.0027

  • chf 4.2801 1 0.0099

  • aud 2.9618 1 0.0107

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}