Sindicaliştii din învăţământ nemulţumiţi de ordonanţa privind salarizarea

În cea mai nouă formă a documentului pregătit de Guvern, un profesor din învăţământul preuniversitar va câştiga între 1.900 şi 3.600 de lei.
Învăţătorii şi educatoarele cu vechime între 6 şi 10 ani vor avea salarii între 1.800 şi 2.000 de lei.
Cei care au 30-35 de ani experienţă pot ajunge la un salariu de 2.650 de lei pe lună.
În cazul profesorilor şi învăţătorilor debutanţi, cu studii medii, salariile propuse pornesc de la 1.495 de lei şi pot ajunge la cel mult 1.862 de lei.
Reprezentantul Sindicatului Spiru Haret Mureş, Ioan Săcărea a spus pentru RTM că ordonanţa nu este o lege a salarizării unitare aşa cum doresc bugetarii:

Această ordonanţă nu se poate compara cu o lege a salarizării unitare. Noi asta am dorit şi asta dorim şi mai departe pentru că o lege a salarizării unitare poate aşeza fiecare domeniu de activitate şi pe toţi bugetarii acolo unde le este locul.”

Acesta a spus că sindicaliştii vor face presiuni asupra viitorului Guvern pentru a obţine o lege a salarizării unice.
Profesorii îşi doresc, însă, că de anul viitor Guvernul să aloce 6% din PIB pentru educaţie, spune învăţătoarea de la Gimnaziul Romulus Guga din Tîrgu-Mureş, Ana Dogaru:

Cu 6% din buget îţi poţi permite să-ţi realizezi cele mai importante cerinţe şi anume, creşterea costului standard per copil în aşa fel încât să se poată asigura educaţia copilului de la gradiniţă şi până ajunge student, să fie salariaţii din educaţie, inclusiv personalul nedidactic pentru că avem nevoie şi de personal nedidactic, remunerat corespunzător, să crească bursele copiilor, din aceaste sume ne putem permite să acordăm şi burse copiilor care vin la şcoală şi studenţilor.”

Examenele de final de an nu vor fi boicotate au mai precizat sindicaliştii.

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Divizia A1 de volei feminin: drumul spre...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

„Sferturile” Diviziei A1 de volei femini...

Parteneri