Site panoramic cu oferte turistice în Covasna şi Harghita .

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna a prezentat, azi, noua ofertă turistică a celor două judeţe, lansată pe site-ul panoramic denumit „Comorile Ţinutului Secuiesc”.

Realizatoarea paginii, Daczo Eniko a declarat  că site-ul cuprinde acum 60 de obiective turistice, iar noutatea o constituie includerea mai multor rezervaţii naturale, dar şi meşteşuguri tradiţionale din zonă.

Potrivit acesteia, site-ul  este realizat cu  una dintre cele mai moderne tehnici fotografice actuale, respectiv panorame sferice de 360 de grade, care permite vizitatorilor să facă o călătorie virtuală în câteva dintre cele mai frumoase şi valoroase biserici, castele, conace, muzee ori rezervaţii naturale din cele două judeţe.Pentru realizarea acestuia s-au folosit 135 de panorame.

Pagina a fost lansată în toamna anului trecut cu 24 de obiective turistice, printre care Biserica Sfântul Emeric din Ghelinţa, monument UNESCO, strâmtoarea Vârghiş, Muzeul etnografic în aer liber din Cernat, castelul din Lăzarea, Mănăstirea Sfântu Ilie din Topliţa şi „Drumul Crucii” de la Şumuleu-Ciuc şi a avut până acum peste 500.000 de vizitatori unici, spune Daczo Eniko.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită la Tg. Mu...

radiomures | Citeste articolul

Evenimentele care marchează Ziua Jandarm...

Parteneri